duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    În plină vară, fântânile arteziene din Arad trăiesc din amintiri! Cu o singură excepție, la Polivalentă, celelalte ratează întâlnirea cu apa… | GALERIE FOTO

    de Dan Lazăr | 8 iulie 2023, 7:07 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad | Strada

    10

    Am intrat în luna lui Cuptor, însă autoritățile locale nu par deloc interesate de puținele fântâni arteziene din Arad care ar mai putea răcori aerul trecătorilor… Edilii probabil nu prea circulă pe jos prin municipiu, din moment ce au declarat un adevărat război împotriva copacilor verzi – apropo, sunt zeci de copaci uscați prin oraș de care nu se atinge nimeni – iar fântânile arteziene sunt lăsate de izbeliște. Astfel, cu o singură excepție, la Polivalentă, toate celelalte fântâni arteziene nu fucționează.

    Ceea ce era cândva un punct de atracție al Aradului, fântâna plutitoare muzicală de la Pădurice – pe care nici nu vrem să ne mai aducem aminte câți bani s-au virat din contul Primăriei -, zace pe marginea lacului, fără șanse de a mai încânta arădenii în acest sezon.

    Dintre celelalte fântâni, cea de la UTA are apă stătută și urât mirositoare, semn că a funcționat cândva, în rest acestea sunt doar obiecte de decor la Gara CFR, în zona Intim (în celebrul parc „Tudor Arghezi”, amplasat în mijlocul intersecției) sau cele din Micălaca – Parcul „23 August” și Aleea Borsec, în ultima zonă autoritățile – în frunte cu personajul omniprezent în Arad – distribuind publicului, acum ceva vreme, un adevărat plan de reabilitare, care, ca și multe altele, nu are aproape nicio transpunere în practică.

    După cum se poate observa din fotografii – realizate atât vineri, cât și sâmbătă (deh!, am sperat ca măcar în weekend să se remedieze situația) – doar fântâna arteziană de la Polivalentă – care va dispărea în curând, planurile arătând că va fi înlocuită cu o alta – este funcțională. „La Polivalentă, unde abia de câteva zile a fost pornită fântâna, parcă este alt oraș în zona acesteia. Sunt flori, bănci, păcat însă că și acolo sunt săpături și șanțuri, unele care au transformat orașul într-un șantier”, ne-a spus un fidel cititor, Sorin P., care ne-a și atras atenția asupra subiectului abordat.

    În loc de concluzie, nu putem decât să sperăm că măcar în ultimele săptămâni de vară Aradul și arădenii să aibă parte de aceste fântâni arteziene. Cât despre alte speranțe legate de municipiul nostru, din păcate ne-am pus de mult poftele în cui…

    0b455cae 4d2f 4540 b8e3 5adcfdb7841b 9d3c34c2 a0b2 4ec1 8ca4 5f6e84f87cbc 9e480f38 7831 43b5 b5e5 bf3853043bf6 76c723b9 b7df 4aff b551 5cdda0657b98 583b6add 35f7 4be4 b89b e5b418ca4a96 897fc950 f0f8 40bd aa7a f284822749cf 4924aee2 da21 46ba 8bfe ded02b98a035 38560d85 aa7b 485a a4e9 822082966262 fd9ad2d3 1f5f 41ef 8e20 a955704c73d4

    Citește și:

    •  Recons preia și serviciul de întreținere a fântânilor și cișmelelor din Arad

    •  Scumpa noastră fântână muzicală de la Podgoria nu mai „dansează” în această vară?! Bezna, ceasurile sau țânțarii, alte „bile negre” pentru administrația municipiului

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Recent am fost la strand la Batania,un strand modest,insa cu doua clase peste cel din Arad,privind curatenia. Cu ocazia vizitei de lucru, am vazut cativa pomi care ar putea trezi interesul drujbistului sef al Aradului,si daca pomii uscati din Arad nu il intereseaza(probabil nu a primit comenzi de lemn depreciat),ar putea sa isi exerseze talentul la Batania.Cu ocazia asta ar vedea o comuna pusa la punct.

      +18 voturi
      +1
      -1
    2. Da, normal că nu funcționează:
      – banii s-au dat…, „parandărătul” luat…, de ce dracu și-ar mai bate capul cu, funcționarea și întreținerea unor investiții absolut inutile, (cu un design mai mult decât îndoielnic), din moment CE SCOPUL DORIT A FOST ATINS !!! 🤔

      +10 voturi
      +1
      -1
    3. Și, haideți să mai dezvolt puțin subiectul INVESTIȚIILOR GRANDOMANE, INUTILE (sau cu utilitate limitată) și ABSOLUT NEÎNTREȚINUTE după…
      .
      1. La un articol precedent era prezentată o stație de autobus „modernizată” , dar aflată într-o stare absolut deplorabilă.
      2. Dacă mergeți în Cimitirul Eternitatea nu cred că mai găsiți felinar cu Panouri Solare care să nu aibă acumulatorul furat; deci utilitate „0”.
      3. In urmă cu căteva luni a fost prezentatâ tot pe Special Arad, noua Pasarelă de la Ștrand, care deja „plânge” în multe locuri, cu rugină.
      Etc. (aș putea continua dar mă opresc aici, pt că e ușor să mai găsiți și dvs. destule exemple). 😎
      .
      Eu altceva vreau să zic (ȘI SĂ TRAG UN SERIOS SEMNAL DE ALARMĂ!!!):
      – cine a fost „geniul” care a gândit soluția tehnică a Podețului din continuarea str. A. Șaguna, cu UN PILON CENTRAL (care va susține TOATĂ încărcarea podului!!!) și HOBANE (cabluri de oțel) …?
      .
      Voi știți că aceste tipuri de poduri, pe lângâ aspectul său, să-i zicem „avangardist”, NECESITĂ O MONITORIZARE și o ÎNTREȚINERE PERMANENTĂ CÂT SE POATE DE SERIOASĂ (NU „de ochii lumii” ,
      cum se obișnuiește la noi… !!!), pt că intemperiile (apa, umezeala și înghețul), ÎI DEGRADEAZĂ RAPID Punctele Critice (hobanele și pilonul) ?
      Știți că au fost destule tragedii (chiar în țări mult mai serioase ca noi), tocmai din cauza unei monitorizări și întrețineri necorespunzătoare a unor poduri?
      Peste 20 -30 de ani ne vom alege iar, cu un „Colectiv acvatic” -de data asta, în care „nimeni nu va fi de vină, dar care putea fi evitat f. ușor (cu o altă soluție tehnică) ?😣
      .
      Noi, care NU SUNTEM ÎN STARE să întreținem niște amărâte de fântâni noi, niște felinare noi, niște stații de autobus noi, niște linii de tramvai noi, niște străzi noi cu pavele sau chiar asfaltate, etc. CUM CREDEȚI CĂ-L VOM ÎNTREȚINE pe acesta…?
      .
      De ce nu s-a optat pe un POD CLASIC, cu 2 piloni (pile) la marginea cursului apei și grinzi autoportante peste acestea și sprijinite la capeți pe cele 2 maluri?🤔
      Era mult mai fiabil, mai ușor de realizat și întreținut și permitea o încărcare mult mai mare (cu 2 benzi pe sens + linii de tramvai -care șu acestea erau tot transport ecologic, deci OBȚINEA FINANȚARE UE!)….
      .
      Doar pt. aspectul modernist al podului (exact ca la aceste fântâni!) s-a optat pt o soluție atât de complexă, dar „PIERZĂTOARE ÎN TIMP” și, tot ca aceste fântâni, peste vreo 20-25 de ani să fie ABANDONAT datorită riscurilor generate de lipsa întreținerii și a costurilor ridicate a acestora ?
      .
      Concluzie:
      De la Falcă încoace, majoritatea investițiilor AU FOST O IMENSĂ BĂTAIE DE JOC, doar pt. „a sifona” banii arădenilor, către „firmele de casă” a „Găștii” !
      … Iar arădenii au continuat să aplaude ca proștii „că s-a făcut ceva”… (???!!!), nu ca S-A ARUNCAT CU BANII LOR în buzunarele firmelor clientelare… 😡

      +11 voturi
      +1
      -1
    4. Au desfiintat Piata Mare (asa cum a fost zic – si cu totii am fost bucurosi sa o avem), ca sa faca Parc (de parca nu am avea destule), cu o noua fantana arteziana (eu asa am citit, cel putin), asezata central si banci in jur. 🤦🤦🤦

      +10 voturi
      +1
      -1
    5. Bai nerecunoscatorilor! Voi aveti ceva cu edilii nosti …. fosti, actuali si viitori!? Fac, nu fac,…. nu-i bine! Ce vreti!? AUR pe strazi! Jita fu injiner! O facut drumuri, circulatie, canalizare….!? Bibi fu padurar! O taiat pomii, o aranjat malul, o dat lemne da foc….!? Voi visati Aradu great again! Pai nu-i cea mai mare conuna dintre comune!? Ii! Bifat!

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.