joi, 18 iulie, 2024

Special Arad Logo

    În căutarea sensului vieții la SAD 10 | Foto + Video

    de Raluca Medeleanu | 6 iunie 2024, 4:28 PM | Cultură | Știri Arad | Topic special

    0

    Festivalul „Zile și Seri de Literatură Doinaș“, cunoscut pe scurt SAD, a ajuns în acest an la un deceniu de existență, iar la ceas aniversar organizatorii s-au oprit asupra unei teme chiar filozofice: nevoia de sens a vieții. O conferință pe această temă, avându-i ca speakeri pe Liviu Papadima și Horia Corcheș, a avut loc joi, 6 iunie, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ.

    De 10 ani, Festivalul SAD aduce în atenție teme îndrăznețe, profunde, în conferințele susținute în paralel cu momentele artistice dedicate evocării celui care a fost Ștefan Augustin Doinaș, poet, eseist, traducător, deținut politic, academician și politician român, născut în 1922, în satul Cherechiu, aparținător de Sântana, județul Arad.

    Ediția cu numărul 10 a început joi dimineață, la Colegiul Național Moise Nicoară, cu un spectacol pus în scenă de Florin Didilescu, fiind o dramatizare a unei cărți pentru copii scrisă de Doinaș („Povestea cu Fusulica pentru Dan şi Lavinica dac-ascultă de mămica”), apoi momentul artistic a continuat cu recital de poezie susținut de elevii de la Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” din Sântana și elevii care au participat la concursul de creație literară „Ștefan Aug. Doinaș”, de la Liceul „Ion Creangă” Curtici.

    De la ora 13:30, festivalul s-a mutat în Sala Ferdinand unde a avut loc o conferință de tip dezbatere, avându-i ca invitați speciali pe „doi profesori atipici”, după cum au fost descriși de Lia Faur. Este vorba de Horia Corcheș (eseist, prozator și poet, autor la Dilema Veche) și Liviu Papadima (critic, eseist, istoric și teoretician literar – fost prorector al Universității din București).

    SAD după 10 ani: de la proiect cultural, la eveniment în calendarul Primăriei

    Despre modul în care a luat naștere SAD, Lia Faur – sufletul festivalului – a explicat publicului numeros strâns în Sala Ferdinand, majoritatea profesori de filologie, următoarele:

    „În momentul în care eram profesoară la Colegiul Național Preparandia Dimitrie Țichindeal, cu una dintre clasele de elevi am stabilit că avem nevoie de voluntariat cultural. Voluntariatul nu înseamnă doar ajutorarea celor în nevoie cu medicamente, materiale, ci și a celor în nevoie de cultură. Prin urmare am realizat multe întâlniri cu scriitori la această școală de prestigiu. Așa a venit ideea din partea comunității locale ca oamenii de cultură să propună un premiu local, iar din partea scriitorilor l-am propus pe Doinaș pentru că mi se părea că vorbim foarte mult despre Ioan Slavici, nu putem spune că nu ar avea valoare, dar era vorba de cineva mai apropiat de lumea nostră de acum. Și m-am gândit la Ștefan Augustin Doinaș. Nu a fost ușor demersul de a organiza un festival în numele acestui scriitor, dar am reușit și iată că suntem la cea de-a 10-a ediție”, a spus Lia Faur.

    În sală s-a aflat și primarul Călin Bibarț care a ținut să spună câteva cuvinte despre susținerea Primăriei în organizarea evenimentului, întrucât deși primele ediții au fost realizate prin proiecte ale diferitelor asociații, beneficiind de finanțare nerambursabilă din partea Centrului Municipal de Cultură, de trei ani el a fost inclus direct în calendarul evenimentelor Primăriei Arad:

    „Mă bucur că păstrăm tradiția acestui eveniment, că îl ducem mai departe. Aș sublinia importanța lui Doinaș, cu gândul că poate cei care nu suntem foarte aplecați pe domeniu ne gândim la Mistrețul cu colții de argint. Dar Augustin Doinaș înseamnă mult mai mult decât poeziile pe care le-a scris. Este un om al Aradului, absolvent al celebrului colegiu, fostul Slavici, actual Moise Nicoară, un academician, un om care a lăsat ceva în urmă, în țara aceasta și în lume și cred că atunci, cu atât mai mult, noi, arădenii și în special cei care suntem pe diferite poziții ale instituției statului în Arad, avem obligația să evidențiem aceste lucruri pentru că el face parte din patrimoniul nostru cu care trebuie să ne mândrim”, a spus edilul.

    Nevoia de sens în educație, în viață

    SAD 10 4
    „Nevoia de sens este una dintre nevoile fundamentale ale oamenilor. Vizează atât construcția artistică, formarea tinerilor în școală și universitate și multe alte lucruri”, a spus Liviu Papadima.

    „Încercăm să abordăm relaxat această problematică a noimei, a sensului și din perspectivă didactică, adică să vedem ce face literatura în școală, prin intermediul profesorilor, a programelor școlare, al manualelor pentru copii și pentru ca ei să găsească sensul bun, că sens este peste tot, doar că trebuie să distingem între ce e pozitiv și mai puțin pozitiv”, a explicat Horia Corcheș.

    Dat fiind că la ediția de anul acesta a Festivalului SAD s-a alăturat organizării și Inspectoratul Școlar Județean, la conferință au participat ca reprezentante IȘJ și prof. Andreea Maxim și prof. Gianina Coraș, care au luat și dumnealor cuvântul:

    Această conferință reprezintă în același timp o întâlnire profesională, dar și o sărbătoare. Am dorit ca alături de profesorii de limba și literatura română, și profesorii de limbi moderne, să fie și bibliotecarii școlari și responsabilii de CDI, pentru că suntem o familie. Sunt sigură că am venit cu toții ca să căutăm sens și să ne transformăm viața într-un dar, atât profesional cât și personal”, a spus prof. Andreea Maxim.

    „Ne-am adunat aici toți care iubim literatura, care iubim cultura și care avem nevoie să găsim un sens în viață. Sigur că eu cred că fiecare până la acest moment am căutat sensul vieții, al existenței noastre. Poate l-am găsit, poate îl mai avem de căutat. Dar aș dori să spun un singur lucru: sensul suprem se construiește cu sensurile mici. Fiecare lucru de care beneficiem în viață, chiar și nevoile, grijile, supărările prin care trecem, ne ajută să găsim un sens”, a spus prof. Gianina Coraș, inspector general adjunct al IȘJ Arad.

    Încă o zi pentru Doinaș

    Festivalul SAD continuă și vineri, 7 iunie, când de la ora 10:30 vor avea loc variate activități dedicate lui Ștefan Augustin Doinaș, în Sala festivă a Colegiului Național Preparandia „Dimitrie Țichindeal”, momente coordonate de profesoarele Cristina Kuschausen și Laura Dragomir, iar seara, de la ora 19:00, va avea loc un spectacol aparte, în Sala Mare a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, unde poetele Olga Ștefan și Ștefania Mihalache, însoțite de trupa JOE JAZZ JUNKTION, vor susține un moment poetic-muzical.

    Ediția cu numărul 10 se va încheia vineri cu o dezbatere despre PEN România.

     

    Citește și:

    • SAD 9: „Este foarte multă traumă în Republica Moldova, iar limba a conservat aceste traume” · Special Arad

    • SAD 7, cu și despre femei. Invitate din România, Tunisia, Irak, Siria, Liban și Spania · Special Arad

    • Cercul literar de la Sibiu – apărătorul umanității și al valorilor clasicismului. „SAD” · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.