marþi, 18 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Imnul Canadei a fost modificat. Ce cuvânt s-a eliminat şi de ce

    de - | 3 februarie 2018, 2:35 PM | Internaţional

    1

    Senatul din Canada a votat o lege prin care imnul naţional să nu mai conţină cuvântul „fiii”.

    Legea, care a trecut în 2016 de Camera Comunelor, va face ca versurile imnului „O Canada” să fie schimbate din „fiii tăi” în „noi toţi”.

    Modificarea vine ca urmare a solicitărilor privind schimbarea cuvântului văzut de unii ca fiind discriminatoriu. Premierul Justin Trudeau, care a făcut o prioritate a sa egalitatea de gen, a lăudat decizia Senatului, spunând că e „un pas înainte”.

    Totuşi, decizia a fost criticată pe reţelele de socializare, unde unii au spus că vor cânta imnul la fel până când vor muri, iar alţii că, deşi sunt atei, cântă versurile în care apare cuvântul „Dumnezeu”.

    „Nu mai inventaţi asuprire acolo unde nu există”, a scris un utilizator al reţelei de socializare Twitter.

    Sursa: Vocea.biz

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.