Ilie Poenaru: „În contextul ocaziilor avute, poate puteam să sperăm la mai mult”





UTA a remizat pe terenul celor de la Sepsi după un meci în care situațiile mai mari de gol au aparținut arădenilor deși jocul a fost controlat de gazde. S-a văzut o altă atitudine la jucătorii antrenați de Ilie Poenaru, antrenorul Bătrânei Doamne recurgând la cinci schimbări în primul unsprezece față de jocul cu Voluntari.
„În contextul a ceea ce s-a întâmplat trebuie să spunem că suntem mulțumiți cu un punct. Cred că Dobrescu a primit ușor al doilea cartonaș galben, dar vor analiza cei care se pricep. În contextul ocaziilor avute, poate puteam să sperăm la mai mult.
Postolachi a făcut un meci bun la prima partidă ca titular, a avut două șanse bune și a alergat mult. A fost o strategie netitularizarea lui Claudiu Keșeru. Ne-am gândit că venind de pe bancă poate veni cu un plus de prospețime, dar din păcate am avut om eliminat și am fost limitați.
Avem variante la nivel de under 21 după plecarea lui David Miculescu. Trebuie să ajungem la un anumit nivel de pregătire cu unii dintre fotbaliștii veniți mai târziu”, a spus Poenaru la flash-interviu.
Întrebat și despre David Miculescu, fotbalistul plecat la începutul acestei săptămâni la FCSB, Poenaru a continuat: „I-am spus lui Miculescu că acolo e altceva, altă presiune, alt nivel. Că trebuie să aibă mai multă încredere și să fie mai prezent în joc. E un băiat foarte inteligent cu care poți jongla pe mai multe posturi, dar trebuie să aibă inițiativă mai multă. Poziția lui cea bună cred că e cea de „10” sau de „7”, playmaker sau extremă”, a spus Ilie Poenaru.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este