Ilie Poenaru după ce s-a strigat demisia: „Nu plec, rezist presiunii!”
Ilie Poenaru a declarat la finalul partidei pierdut de echipa pe care o antrenează, UTA, în fața Universității Craiova, că nu pleacă. UTA este pe loc de baraj, iar evoluția echipei este contestată de majoritatea fanilor.
La început a făcut o radiografie a partidei cu gruparea olteană. „Am început bine meciul, am jucat primele 20-25 de minute de la egal la egal, chiar am făcut lucruri bune, am reușit să și marcăm. N-am înțeles de ce după gol am făcut pasul în spate și am lăsat adversarul să ne domine. Într-un final au reușit să ne și egaleze. Ne pierdem oamenii din marcaj, iar facem greșeli.
După pauză, tocmai ce le transmisesem să ținem echipa cât mai sus, să nu le dăm spații și să blocăm verticalizările. Din păcate, n-a durat mult și facem greșeala pe care o face și Paul, iar de la acel cartonaș se rupe echilibrul. Am căzut și mental și era normal ca adversarul să aibă posesia. După care, golul doi. Chiar și așa, pe fondul acestui joc reușim să avem situații, dar nu fructificăm în fața porții. Din păcate, ăsta e fotbalul, detaliile fac diferența. M-am săturat să vorbesc, să le zic să fim responsabili, să luăm deciziile cele mai bune. Până nu vom face acest lucru, vom avea de suferit”, a spus antrenorul echipei arădene.
Referitor la eliminarea lui Paul Anton, Poenaru a continuat: „Sunt supărat pe Paul Anton. E un jucător cu experiență, care dă echilibru. E jucătorul de la care am pretenții, dar ce să fac? Modul în care primim cartonașele roșii… Dacă le-am lua pentru a obține un rezultat era altceva, dar noi le luăm numai pe prostii”.
Foto: Poenaru a plecat imediat după fluierul final la vestiare, timp în care publicul scanda „Demisia!”
Apoi a comentat scandările din ultimele zece minute ale întregului stadion, un cor de 10.000 de oameni fiind la unison: „Demisia!”
„Este presiune. Publicul își dorește foarte multe. Cu toții ne doream să fim la finalul turului pe un alt loc în clasament. Din păcate, am făcut greșeli personale și am ajuns unde am ajuns. Da, e normal (n.r – ca fanii să îi ceară demisia), sunt supărați, își doresc mult mai mult. E un public minunat, care vrea să vadă altceva, să vadă că echipa câștigă. E normal să aibă reacția asta, dar, în momentul acesta, ăștia suntem acum.
Nu mă gândesc să plec deocamdată. Rezist la presiune, de aceea mi-am ales această meserie. O să am o discuție cu conducerea după acest tur, vom analiza și vom vedea ce decizie vom lua”, a spus Ilie Poenaru.
După 15 meciuri, la finalul turului sezonului regat, UTA Arad ocupă locul 13, cu 16 puncte.
În runda următoare, UTA va primi vizita lui FC Argeș.
Comentariile portalului
Fără supărare, dar Aradul e un sat de naivi. Timisoara si Oradea merg inainte. Aradul dă inapoi. Iar arădenilor se pare că le place.
La rondul postat azi a zis ca nepalezii sunt bronzati.poftim cultura de primar de municipiu.
si minciuna-i vorba. "Florin Pop, director general FCC Environment Romania SRL a explicat pentru Special Arad că firma este de ceva vreme pe pierdere, .................... Directorul a dorit să sublinieze că (...)