„Ia-le banul și dă-i în p…” – așa poate să dea faliment un restaurant din Arad cu nume englezesc și metehne românești. Și nu e un caz singular

    de Alin Olteanu | 5 octombrie 2018, 11:03 AM | Strada | Topic special

    3

    Fericiți nevoie mare și plini de viață după ce, din lipsă de fonduri extra, ne-am pus toți colegii să facem o curățenie generală în redacție, așa ca de venit iarna, dar și înfometați la maxim de niște sucuri gazoase băute la repezeală, am făcut o ședință ad-hoc, deciși să comandăm cei mai buni hamburgeri din Arad. Asta ca să putem să încheiem socotelile cu stomacurile noastre și să ne „prindem” de altele, din acelea cotidiene de le spune știri și ne întorc, multe dintre ele, aceleași stomacuri, dar și creierele, pe dos, de greață.

    În ciuda penuriei de propoziții gen „aici este cel mai bun hambruger din Arad”, majoritatea a decis până la urmă și am sunat.

    Ora 13:32. O voce amabilă, o femeie la căpătul firului. „Uitați, dorim să comandăm, niste hamburgeri, dar și niște ciorbe, chiar și un meniu (zilei) întreg” – i-am spus, după care i le-am înșirat pe toate pentru a le nota. „Ele sunt gata în 40 de minute. Atunci le ia șoferul nostru și vi le aduce.” (trebuie să vă spunem că distanța dintre vânzător și beneficiar este de aproximativ cinci minute de mers cu mașina în condițiile aglomerației de ora 14 din muncipiu). Bun, așteptăm, i-am spus și doamna în cauză ne-a precizat că dacă șoferul nu se descurcă cu adresa o să fim sunați. „Cam ciudat” – ne-am zis noi, pentru un restaurant din Arad, dar nu ne-am încărcat (și) cu problema asta absolut deloc.

    După vreo 30 de minute ne-am uitat la ceas. Deja începeam să visăm. Chiar să ne punem speranța că o să fim surprinși și o să ni se aducă meniurile mai devreme decât ni s-a spus. După alte 30 de minute, o oră de la făcutul comenzii, orice bătaie în ușă ne declanșa zâmbetul miraculos al poftei împlinite. Orice zgomot de motor ne făcea să visăm că „omul acum scoate din mașină pachețelele și urcă la noi”. Niente.

    După alte 30 de minute, total o oră și jumătate… „Hai, măi, sunați să vedeți ce se întâmplă”.  Mai stăm puțin și sunăm că oricum o să ne spună că șoferul e pe drum. Și așa am cam făcut… până când, la o oră și 50 de minute după ce am făcut comanda de hamburger Jackass și bla bla bla, cu de toate în el, nu am mai rezistat. Sunăm: „Doamnă, ne-ați spus că durează doar maxim o oră (am forțat noi)?! Ce se întâmplă. Sunt aproape două ore!”. „Dar nu a ajuns încă omul nostru? Of… Stați că îl sun și vă resun”.

    Au mai trecut cinci minute. Unul dintre colegi, cu siguranță mai „sătul” decât restul, iese din birou și când vine înapoi bate ușor în ușă. Ca la un semnal ne-am ridicat toți de pe scaune. Un „Da” general s-a strigat și, când ușa s-a deschis, au început… da!, înjurăturile. Săracul de el făcuse o glumă și noi n-am înțeles-o…

    Pfff… sună telefonul: „Vă rugăm să ne scuzați, colegul nostru s-a rătăcit (Vai de noi și de mama noastră – ne-am gândit). Ajunge în cinci minute.”

    Am așteptat zece și sună „omul”. I-am explicat încă o dată cum trebuie să ajungă când se află în parcare și așteptăm.

    Trec alte 3 minute, și alte două, și încă unul, și încă unul și: „Uite-l” – am spus după ce am văzut, de sus de la etaj, pe geam, un tânăr înalt, cu plase în mâini, care părea dezorientat dacă să intre sau nu pe ușa principală a clădirii. Nu am apucat să deschidem și să îl strigăm că s-a întors brusc și a plecat.

    Așteptăm, așteptăm și… nimic. „Merg după el în parcare că nu mai pot” – spune Mitză și iese val-vârtej. După trei minute.. e înapoi în birou. Perplex: „. Nu e nicăieri!”.

    „Incredibil” – ne spunem cu toții, dar nu mai apucăm să ne lansăm în alte „acolade” că sună telefonul. Cu răbdare de fier, Andrei, deși el e printre cei mai „năprasnici” când vine vorba de executat verbal ceva, îi explică din nou curierului unde așteptăm mâncarea.

    În sfârșit, după DOUĂ ore și 12 minute de la efectuarea comenzii, la ora 15:44, în ușa lăsată deschisă ca să fim siguri că suntem găsiți, apare „El”. Bălmăjește niște motive de care nu mai suntem deloc interesați, îl simțim cam speriat și, poate, din cauza asta, promisiunile pe care ni le făcuserăm, că o să refuzăm mâncarea dacă e rece, se duc pe „apa sâmbetei”. Plătim aproximativ 120 de lei, ni se prezintă scuze încă o dată, ni se spune „poftă bună” și… am mâncat ciorbă aproape rece, cartofi copți reci și tari, hamburger sleit și cu carnea cu multe zgârciuri ș.a.m.d. Gustul mâncării nu era rău, dar…

    Concluzia e una singură, ușor de anticipat de oricine: nu o să mai cumpărăm de acolo (nu am dat numele unității deoarece nu știm și pe alții care să se plângă că au pățit ca și noi, și astfel am părea extrem de subiectivi).

    Dar, un mare DAR!, dacă după cele întâmplate, curierul ar fi venit și ar fi prezentat scuze astfel „Ne pare rău și deorece considerăm că dumneavoastră, clienții noștri, ați avut de suferit, comanda de azi este pe cheltuiala noastră”, oare credeți că am mai fi șters din memorie PUB-ul respectiv? Noi spunem că nu. Din păcate nu s-a întâmplat așa. Pentru că așa sunt majoritatea comercianților români. Sunt ok până ți-au luat banii, pe care îi încasează chiar dacă și-au bătut joc de tine. Și tot „după”… nu știu și își pun zeci de întrebări de ce nu le merge afacerea și ce le-a provocat falimentul. Că doar n-o să credeți că nu o să spunem la nimeni, în particular, la cine ne referim.

    P.S. Oare câte restaurante de acest gen există în Arad. Multe? Puține?

     

     

    Foto: Mâncarea din fotografie nu e de la restaurantul la care facem referire, ci am descărcat-o de pe acitymadebypeople.com

     

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. din pacate aveti dreptate si acum e doar inceputul.nu mai ai cu cine lucra:nimeni nu mai este interesat sa fie profesionist,ordonat,parolist daca vreti.majoritatea au pretentii foarte mari la bagajul de cunostiinte care-l au.iar problema e ca nu vor sa invete si sa -si depaseasca conditia.iar cand se supara merg in strainatate ,fac de toate (acolo nu mai conteaza programul de lucru sau conditiile de munca)aduna niste bani si se intorc fericiti acasa.

      +10 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad