I-au prins pescuind la Sâmbăteni, în perioada de prohibiție…





Știri Arad: Miercuri, 20 mai, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, în colaborare cu inspectorii piscicoli din cadrul Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională Transilvania, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională sau penală în domeniul piscicol.
Pe timpul acțiunii, au fost depistate două persoane, în timp ce pescuiau, pe un mal al râului Mureș, în zona localității Sâmbăteni. Persoanele au fost identificate, fiind vorba de doi bărbați, cu vârsta de 29 respectiv 33 ani și cu domiciliul în municipiul Arad.
Având în vedere că „pescuitul recreativ sau sportiv, în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție” reprezintă contravenție, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, persoanele identificate au fost sancționate contravențional cu amendă în cuantum de 600 lei fiecare.
Comentariile portalului
Domnule Mărginean apropo de răspunsul dat antevorbitorului SRI se ocupă de securitatea domestică nu are treabă rușii decât dacă sunt prezenți fizic în România (...)
Nu toate, dar conform legii au dreptul să se doteze cu armament. Poliția locală Arad nu este dotată cu armament. P.S. Probabil pe considerentul că ei știu să (...)
Poluția locală e dotată și cu arme letale...