Hrezdac rămâne la Corvinul cel puțin până în iarnă! Roger a semnat, și el, cu gruparea din Hunedoara





Denis Hrezdac, fotbalistul împrumutat de UTA la Corvinul în vara anului trecut, va continua la gruparea din Hunedoara cel puțin până la iarnă. Câștigător al Cupei României în tricoul „corbilor”, Hrezdac va juca în Europa League. Echipa antrenată de Florin Maxim l-a cooptat în aceste zile pe un alt fost fotbalist al Bătrânei Doamne, Roger Junio.
S-a tot vorbit despre revenirea lui Denis Hrezdac la Arad după un sezon excelent în tricoul celor de la Corvinul, echipă cu care a câștigat Cupa României. Mijlocașul a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai „corbilor” și clubul UTA a decis să-i prelungească împrumutul cel puțin până în iarnă din mai multe motive. Rămânând la Corvinul, Hrezdac are posibilitatea să joace în Europa League și Conference League, dar un alt motiv îl constituie și faptul că UTA este acoperită în zona mediană cu Pedro și arădeanul Cristi Mihai, ultimul având un salt valoric foarte important în ultimul sezon. Cristi Mihai și Hrezdac au fost colegi în urmă cu două sezoane la Progresul Pecica, echipă la care blondul care evoluează acum la Hunedoara juca mai mult pe postul de fundaș central.
Corvinul l-a semnat în aceste zile și pe Roger Junior, brazilianul care a evoluat la Arad în două rânduri și a fost unul dintre cei mai iubiți jucători de către publicul arădean. Brazilianul a fost împrumutat de la Universitatea Cluj. El a venit în fotbalul românesc la UTA în iarna lui 2021 și mai apoi s-a întors la Arad în la mijlocul sezonului 2022-2023, adunând în total în „alb-roșu” 69 de prezențe, șase reușite și 11 pase decisive. Roger are deja la activ ți 21 de prezențe în cupele europene, cu letonienii de la Riga și cu CFR Cluj. A mai evoluat la Vila Nova, Kastrioti, Riga, CFR Cluj și Al Taraji, echipă de la care a plecat la „U”.
Un alt arădean care va continua la Hunedoara este Lucas Cîmpan, dar și unul dintre „veteranii” lotului, Marius Chindriș. În sezonul trecut, portarul Cristian Blaga a jucat și el sub formă de împrumut la Corvinul, portar care acum se pregătește cu UTA.
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)