Horia Medeleanu: A explica sau a justifica istoria (I)

    de Horia Medeleanu | 6 martie 2016, 5:00 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    1

    (Dedic acest articol prietenului meu, Lajos Notaros).

    Pentru a explica istoria este necesar un demers strict rațional, prin care istoricul pune în lumină „sine ira et studio” („fără ură și părtinire”), după îndemnul lui Tacit, cauzele, circumstanțele și factorii care au produs evenimentul istoric. Când istoricul spune: „așa s-a întâmplat”, el explică, dar dacă adaugă o notă sentimentală și declară „așa a trebuit să fie”, el justifică evenimentul. Indiferent, însă, dacă demersul este rațional sau sentimental, istoricul pornește întotdeauna de la stabilirea cauzelor.

    Filosoful marxist Plehanov (apreciat și de Lenin) indică trei categorii de cauze: generale, speciale și particulare… „Totul se reduce în istorie la influența cauzelor generale”, adică „a marilor nevoi sociale” care provoacă mari răsturnări, culminând cu revoluții. Alte cauze, spune acesta, „nu pot să determine transformări fundamentale în absența acțiunii cauzelor generale”.

    Îmi permit să-l contrazic pe Plehanov… prin el însuși, și mă refer la cazul României. În transformarea României burgheze în România comunistă, nu au acționat „cauzele generale”, adică evoluția firească a societății românești, ci cauzele speciale și particulare. Să le amintesc. În 4 aprilie 1945, încă în plin război, mareșalul Tito, însoțit de Milovan Djilas (ideologul comuniștilor sârbi), a avut o întâlnire cu Stalin la Kremlin. În cursul convorbirilor, Stalin a pronunțat aceste cuvinte fatidice: „Acest război nu se aseamănă cu niciunul din trecut, deoarece, în teritoriul ocupat, armata cuceritoare va institui propriul său regim social și politic”. Iată „cauza specială”, România a fost învinsă și ocupată de Armata Roșie, în consecință a suferit o transformare social-economico-politică fundamentală, o structură care a anulat evoluția normală și firească a țării.

    La cauza specială care a schimbat fața României, adăugăm cauzele particulare, adică „factorii umani”, Stalin și „uneltele” sale autohtone (să le menționez numele? Au murit, dar „elevii” lor trăiesc și o duc bine!).

    Punând accentul asupra cauzelor generale, Plehanov restrânge mult rolul personalității în istorie, deci al cauzelor particulare, și critică poziția lui Saint Beuve publicată în revista Globul în 1826: „în oricare moment dat, omul este în stare să introducă în cursul evenimentelor, printr-o decizie bruscă a voinței sale, o forță nouă, neașteptată și variabilă, care este capabilă să dea o nouă orientare evenimentelor”.

    Am reflectat mult, ani la rând, încă din tinerețe, asupra celor două poziții, cea a lui Plehanov (pentru care am o mare stimă), și cea a lui Saint Beuve. Totuși, există în istorie asemenea ființe umane înzestrate cu o forță ieșită din comun, care îi face capabili să răstoarne o ordine stabilită și să o schimbe cu o alta nouă. Altfel, cum s-ar explica fapta marilor întemeietori de religii? Ce a făcut Stalin? În locul religiei întemeiate de Iisus din Nazaret, Stalin a creat, de fapt, o religie profană din care l-a exclus pe Dumnezeu. În istorie, timpul cât a durat această religie fără Dumnezeu poartă denumirea „epoca stalinistă”. Această epocă poate fi explicată (cum am procedat în acest articol), dar poate fi și justificată? Vom vedea în articolul următor.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mă onorați cu dedicația, aștept cu mare interes continuarea.
      Abordarea – diferențierea dintre explicație și justificare în istorie, în ce măsură este posibilă și de dorit – este cât se poate de actuală și incitantă.
      Suntem în miezul filozofiei istoriei, a istoriografiei filozofice, domeniu destul de neglijat în ultima vreme, mai ales metoda filozofică pură, considerată prea speculativă de mentalitatea ango-saxonă analitică dominantă.
      Deocamdată vin doar cu o completare – de fapt nici măcar completare, ci mai mult o curiozitate – de natură lingvistică, având în vedere că suntem în domeniul unde limba naturală este încă mediul fundamental al gândirii, spre deosebire de științele formale unde logica computativă începe să copleșească terenul.
      Explică, explicație etimologic vine din latinul dezvelește jar justificare din tot latinul ius: lege, regulă, convenție.
      Maghiara fiind o limbă primară are etimologii total diferite pentru acești termeni. Cel mai interesant este cu explicația: magyarázni, magyarázat înseamnă efectiv a unguriza, maghiariza, caz absolut unic și semnificativ, pasibil pentru un volum întreg de teorie. A justifica se clădește pe igaz, igazolni, adică a clădi pe adevăr, a găsi adevărul unei afirmații sau situații.
      După cum observați, a explica în maghiară te face mult mai pasibil de greșeală și subiectivism, în timp ce justificarea cere recursul inevitabil la adevăr, exact invers ca în majoritatea limbilor moderne.
      Ce ziceți de minunăția asta? De parcă n-am avea destule probleme și așa noi ungurii și voi,ceilalți tot cu noi, ungurii…
      Glumesc, desigur, dar treaba este destul de serioasă…

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.