Hlistei, ultimul pariu al Aradului pentru fotbalul mare!

    de Lucian Dănilă | 26 mai 2014, 6:34 PM | Interviuri | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Aradul duce lipsă de nume care să se fi impus în fotbalul mare al ultimilor ani. Din păcate, la acest aspect, trăim din amintiri și în ceea ce privește performanțele fotbalului arădean la nivel de seniori, și în ceea ce privește fotbaliștii mari pe care i-a dat Aradul în ultimele decenii.

    Au apus demult vremurile în care ITA, apoi UTA, se impune pe plan național și în Europa, iar numele unor Petschovski, Domide, Broșovscky, Coraș sau Duckadam sunt oricând un motiv de mândrie, dar ei au evoluat într-o perioadă în care actualii fotbaliști – unii dintre ei – nici nu se născuseră. În ultimul deceniu Aradul a mai supraviețuit prin jucători ca și Bebe Mitu, Roli Nagy, Claudiu Drăgan sau Țucudean, dar cei trei sunt departe de ceea ce au realizat, sportiv, numele menționate mai sus, cu precizarea că Bebe Mitu a fost multiplu campion al Croației, a jucat în Champions League (n.r. ca și Nagy de altfel), dar nu a cochetat cu naționala. L-am lăsat mai la urmă pe Cristian Panin, cel care a fost de trei ori campion al României, un adevărat simbol la CFR Cluj, și care a cochetat și cu naționala în perioada lui Răzvan Lucescu. Panin, însă, s-a remarcat prin muncă și seriozitate, fiind cu adevărat un mare fotbalist, dar i-a lipsit genialitatea unui Coraș, Domide sau Petschovski – nu neapărat în această ordine, fiind un fundaș foarte bun.

    Ultimul pariu al Aradului fotbalistic pare a fi Cătălin Hlistei. Pare oarecum forțat acest pariu, dacă ne gândim că niciodată nu a evoluat mai sus de Liga a 4-a, dar Cătălin are tot ceea ce îi trebuie unui fotbalist şi are doar 19 ani. Unui fotbalist adevărat…

    Este jucătorul care s-a remarcat cel mai mult în echipa Bătrânei Doamne, cea care se pregătește de barajul pentru Liga a 3-a. Alături de veteranii Varga și Botiș, Hlistei a fost sclipirea din echipa lui Roli Nagy, Hlistei a fost omul cu driblingul și cu realizările senzaționale. Este – în primul rând – tehnic, are viteză, are viziune, simte golul și are ceva din genialitatea marilor jucători: execuția. Și mai are ceva: pofta de performanță. Este adevărat că încă îi mai lipsesc unele – nu neapărat calități – ingrediente pentru a deveni cu adevărat mare, dar astea se pot rezolva în timp atâta timp cât… aluatul este foarte bun.

     

    MINI-INTERVIU

    – Cătălin, ai marcat 17 goluri în acest sezon. Este vreunul dintre ele mai special pentru tine?

    – Mă bucur că prin golurile mele am ajutat echipa să ajungă la baraj. Mai avem de disputat finala Cupei (n.r. faza județeană) cu Gloria, și barajul pentru promovare. Este normal ca toți să ne gândim la baraj pentru că dorim foarte mult să promovăm, dar se știe că și mecul cu Gloria este important pentru că este unul de orgoliu. Altfel, nu uităm că Gloria ne-a ajutat să fim lideri în acest campionat. Ca să răspund la întrebare, am două goluri pe care nu le voi uita: cel cu Șofronea, care a fost cel mai frumos (n.r. șut de la 30 de metri la vinclu) și primul gol din acest ultim meci cu Mailat, gol care ne-a asigurat matematic accederea la baraj. Le dedic unei persoane dragi. (ne-a spus să scriem asta, iar el o îi va spune direct acelei persoane că despre ea este vorba :))

    – Nu putem omite importanța lui Francisc Tisza în formarea ta ca fotbalist…

    – Oooo… Nuuu… Mă trec fiori deja. Mi-e greu întotdeauna să vorbesc despre nea Feri pentru că, cel puțin pentru mine, este un monument. L-am avut antrenor de la vârsta de 6 ani! Este un om deosebit, un antrenor deosebit, un om căruia îi place enorm munca și care niciodată nu s-a mulțumit cu puțin, iar asta ne-a insuflat și nouă, tuturor celor care am lucrat cu el. Pot spune că am avut mare noroc în viață că am dat peste acest mare om.

    Te afli în primul tău an de seniorat. Ai resimțit oarecum trecerea de la juniori la seniori ca fiind una dificilă?

    – Nu! Cred că am avut norocul să dau peste un colectiv foarte unit, cu băieți de caracter, cu un staf tehnic profesionist și cu o conducere extraordinară. De aceea vreau să le mulțumesc tuturor, mai ales șui Alexandru Meszar pentru că în vara trecută a apelat la mine pentru a face parte din această echipă. Ne dorim să ajungem cu această echipă cât de sus putem. Chiar dacă unii ne contestă, pentru unele motive care nu țin de noi, cred că nici măcar de fotbal, suntem fericiți că avem suporterii lângă noi și asta ne-a ajutat enorm în această primăvară.

    – Ți-ai stabilit niște ținte? Ai câteodată discuții cu tine în care să te gândești unde te vei afla peste câțiva ani?

    – Da, pentru că sunt cel mai mare critic al meu și îmi doresc enorm să profit cât de mult pot de talentul meu, și de ceea ce fac cu o imensă plăcere: să joc fotbal. Nu m-am gândit nici la trofee, nici la bani, iar dacă este să mă gândesc la prezent pot spune că vreau enorm de mult să promovăm, iar despre viitor pot spune că la maxim 22 de ani vreau să joc cel puțin în Liga 1.

     

    Urmărit de Vali Badea la meciul cu Mailat

    Putem spune că Hlistei a avut un spectator personal la meciul cu Voința mailat. Vali Badea, fostul golgeter al Stelei, și fost jucător la UTA în sezonul trecut, a venit să-l urmărească pe noul talent al fotbalului arădean. Badea, împreună cu un alt fost stelist, Paraschiv, au o firmă de impresariat şi se axează foarte mult pe tinere talente. Hlistei nu a dezamăgit atât cât a evoluat, marcând în cele 34 de minute cât a jucat două goluri. A fost înlocuit pentru că a suferit o întindere ușoară la mușchii inghinali.

    El este… „Brilliantul”

    Nu toți îi spun așa. Pentru prieteni este „Cătă”, dar pentru antrenorul său este… Brilliantul. Așa îi spune Roli Nagy, dar acesta o face mai mult ironic, atunci când nu este mulțumit de prestația lui. Nu este singurul „Brilliant”, Lângă el mai joacă un alt mare talent, Dumitru Copil. „Suntem doi”, spune chiar Cătălin. „Este un fotbalist foarte talentat și totul depinde de el ce va face cu cariera lui. În primul rând el, și ceilalți jucători din lotul nostru, trebuie să înțeleagă că trebuie să evolueze, să depășească acest nivel la care jucăm acum”, spune Roli Nagy.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.