Halep o întâlnește pe Kleybanova în primul tur la Roland Garros! Vezi ceilalți români





Astăzi a avut loc tragerea la sorţi pentru Roland Garros. Simona Halep va evolua împotriva rusoaicei Alisa Kleybanova, locul 85 WTA. În cazul în care se califică în sferturi, românca poate da de vechea cunoştinţă Petra Kvitova. Turneul este transmis la televizor de Eurosport, scrie GSP.
În vîrstă de 24 de ani, Alisa Kleybanova are două titluri în palmares, ambele luate pe hard, în 2010. Jucătoare de 1.84m, rusoaica este dreptace, loveşte reverul cu ambele mîini, dar nu este o specialistă a zgurii. Timp de un an, între 2011 şi 2012, Kleybanova s-a luptat cu o formă de cancer a sistemului limfatic, reuşind să cîştige bătălia.
Halep este pe aceeaşi parte de tablou şi cu Jelena Jankovici, Angelique Kerber şi Na Li, evitînd-o astfel pe Serena Williams. Românca poate da de una dintre Petra Kvitova, Svetlana Kuzneţova sau Ana Ivanovici în sferturile de finală.
Cu cine joacă ceilalţi români
Victor Hănescu are o misiune grea contra favoritului local, francezul Gael Monfils. Sorana Cîrstea şi Alexandra Cadanţu îşi aşteaptă adversare din calificări, în timp ce Monica Niculescu o va înfrunta pe Kaia Kanepi.
Federer cu Lacko, Nadal cu Ginepri, Djokovic cu Sousa
Roger Federer va debuta împotriva slovacului Lukas Lacko, în timp ce liderul mondial şi de 8X campion la Roland Garros, Rafael Nadal, va da piept cu americanul Robby Ginepri. Novak Djokovici are o misiune facilă contra portughezului Joao Sousa, în timp ce Andy Murray îl va înfrunta pe Golubev. Federer şi Djokovici sînt pe aceeaşi parte de tablou, Murray şi Nadal pe cealaltă, scrie GSP.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)