vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Tsitsipas este campionul campionilor! Grecul l-a învins pe Thiem după un meci epic

    de - | 18 noiembrie 2019, 9:10 AM | Sport

    0

    Pentru al patrulea sezon la rând, Turneul Campionilor a avut un câştigător-surpriză, unul care a cucerit trofeul „confiscat“, între 2010 şi 2015, de cuplul Federer (campion în 2010 şi 2011) – Djokovici (câştigător în 2012, 2013, 2014 şi 2015).

    După Murray (2016), Dimitrov (2017) şi Zverev (2018), în acest an, i-a venit rândul lui Stefanos Tsitsipas (21 de ani, 6 ATP) să dea lovitura la Londra. Iar asta la chiar prima participare la ATP Finals!

    Cu victorii în grupe în meciurile cu Medvedev (4 ATP) şi cu Zverev (7 ATP) şi cu încă un succes obţinut în semifinale contra lui Federer (3 ATP), grecul a ajuns faţă în faţă cu Dominic Thiem (26 de ani, 5 ATP). Austriacul, aflat la a patra participare consecutivă la ATP Finals, a trecut, în premieră, de grupe, după victorii cu Federer şi cu Djokovici! În semifinale, l-a dat la o parte şi pe Zverev în minimum de seturi: 7-5, 6-3. În meciul pentru trofeu însă, Thiem şi Tsitsipas au avut un duel pe muchie de cuţit! Primul set? Unul fără break! La tiebreak, Thiem a pornit excelent, a condus cu 3-0 şi cu 5-2 şi chiar dacă, la un moment dat, Tsitsipas chiar a egalat (6-6), austriacul s-a impus cu 8-6, scrie adevarul.ro.

    Fără să fie demoralizat, Tsitsipas a zburdat pe teren în setul doi! Dacă primul a avut nevoie de 66 de minute pentru a fi tranşat, în schimb, actul secund a durat doar 27 de minute: 6-2 Tsitsipas! Iar recitalul grecului a continuat şi în debutul decisivului: 3-1! Doar că, la acest scor, a început o revenire formidabilă a lui Thiem! Austriacul a luat game după game şi, treptat, a preluat conducerea: 4-3! Cum n-a mai existat însă niciun break, suspansul s-a prelungit: 6-6 şi încă un tiebreak! Aici, Tsitsipas s-a impus cu 7-4, la prima minge de meci, după două ore şi 37 de minute de joc!

    Victoria lui Tsitsipas, campion în acest sezon la Marseille (hard) şi la Estoril (zgură), i-a adus un cec uriaş în valoare de 2,6 milioane de dolari! De partea cealaltă, Thiem s-a mulţumit cu 1,3 milioane de dolari.

    Sursa text – foto: adevarul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.