Hackerii iranieni utilizează Facebook pentru spionarea oficialilor politici occidentali
Hackerii iranieni utilizează Facebook de trei ani pentru activităţi de spionaj care au vizat lideri politici şi comandanţi militari din Statele Unite, Israel, Marea Britanie, Arabia Saudită şi alte ţări, informează Haaretz.
Potrivit companiei ISight Partners, specializată în tehnologia informațională, hackerii iranieni au creat conturi de acces false pe Facebook pentru a efectua activităţi de spionaj derulate în ultimii trei ani.
Printre obiectivele vizate de hackerii iranieni se numără un amiral al Forţelor Navale americane, membri ai Congresului Statelor Unite, ambasadori, membri ai grupurilor de lobby israelo-americane, oficiali din Marea Britanie, Arabia Saudită, Siria, Irak şi Afganistan.
Compania ISight Partners nu a oferit detalii despre datele accesate de spionii iranieni, precizând doar că au fost vizate activităţi guvernamentale.
„Aceste activităţi de spionaj durează de foarte mult timp şi au avut succes”, a declarat vicepreşedintele iSight Partners, Tiffany Jones.
ISight Partners a denumit operaţiunea „Newscaster”, întrucât hackerii iranieni au creat profiluri Facebook ale unor persoane fictive care ar lucra pentru site-ul de ştiri NewsOnAir.org, inexistent, care utilizează conţinut media oferit de Associated Press, BBC şi Reuters.
Comentariile portalului
Felicitări Polițistului (cu P mare !). Nu ar strica să vadă acest gest și "șobolanii" care stau în tufe, la vânătoare de amenzi, pt a-șu face " (...)
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)