sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Gyuszi Balint: „Nu avem decât de câștigat!” UTA joacă pe terenul campioanei CFR

    de Lucian Dănilă | 22 noiembrie 2020, 4:13 PM | Sport

    0

    Gyuszi Balint este pregătit pentru meciul din această seară cu CFR Cluj, meci în care va fi pentru prima dată în cariera sa de antrenor pus în situația de a lupta într-un meci oficial contra celui care l-a antrenat când a devenit campion al României cu Unirea Urziceni, Dan Petrescu.

    CFR și UTA s-au mai întâlnit într-un meci amical în urmă cu o lună și jumătate, meci câștigat de CFR pe arena din Gruia cu 2-0. A fost un joc în care UTA le-a pus serioase probleme clujenilor.

    UTA nu a pierdut niciun meci în deplasare în anul 2020, indiferent de competiția în care a evoluat, Liga a 2-a sau Liga 1. Acest lucru a fost evidențiat și de Dan Petrescu.

    „Suntem în fața unui meci din care, din punctul meu de vedere, nu avem numai de câștigat. Chiar dacă la prima vedere și nu numai, pe hârtie, meciul pare foarte dezechilibrat, pentru că mergem la echipa campioană din postura de nou promovată, vom lupta cu armele noastre pentru un rezultat pozitiv.

    În primul rând, trebuie să eliminăm pe cât posibil greșelile din jocul nostru, iar apoi să fim disciplinați. Despre adversar ce ar mai fi de spus? CFR-ul este singura reprezentantă a României în competițiile europene, care are o echipă solidă, cu jucători de calitate, în general un lot bun atât din punct de vedere valoric cât și numeric. Au o garnitură ce le permite să aplice și un anumit sistem de rotație și un antrenor extrem de experimentat. Cel puțin în istoria recentă a Ligii 1, Dan Petrescu este cel mai titrat antrenor, dar asta nu ne sperie, ne motivează. Suntem conștienți de forța adversarului nostru pe care îl vom întâlni duminică.

    Nu pot să mă pun în pielea lui Dan Petrescu să știu ce echipă va trimite pe teren împotriva noastră, dar este evident că pentru ei este importantă și competiția europeană. De asemenea, în campionat își doresc să rămână acolo, aproape de lider. Este un meci cu o importanță mare și pentru ei, dar și pentru noi, chiar dacă foarte multă lume nu ne dă șanse în acest meci. Dar, noi avem încredere în potențialul nostru și mergem cu curaj pentru că, o repet și o subliniez, nu avem absolut nimic de pierdut din acest joc”, spune Gyuszi Balint.

    „Nu mergem la Cluj cu ideea de a face o partitură strict defensivă, ne dorim să vedem și noi că putem aplica ceea ce antrenăm în fiecare zi. Am insistat pe toate aceste aspecte, că ne dorim să dezvoltăm și atacul pozițional, că ne dorim să ne creăm și noi ocazii și cred că am demonstrat-o. Cu toate că doar în anumite momente și nu la nivelul la care ne-am propus. Însă, cred că în ceea ce privește interpretarea principiilor noastre suntem într-o creștere, nu neapărat spectaculoasă, dar – totuși – într-o creștere”, mai susține Balint.

    Dan Petrescu spune că îl cunoaște foarte bine pe Gyuszi Balint. „Cunosc foarte bine antrenorul, a fost elevul meu, un băiat serios. În cariera lui de antrenor are numai rezultate bune, oriunde a fost a dus echipele în sus. Apoi, UTA are un record demn de remarcat, pe care nu toți specialiștii din fotbal îl știu. Este singura echipă din România care în 2020 nu a pierdut niciun meci în deplasare și vorbesc despre partidele oficiale. Poate au pierdut într-un meci amical, nu știu. Adică în cinci meciuri în deplasare în Liga 1, are două victorii și trei egaluri și nici în Liga a 2-a nu a pierdut nici un meci în 2020. Deci, practic, ei vin neînvinși la noi. Dacă noi am reuși miracolul să-i batem, ar fi prima înfrângere a UTA-ei în deplasare”, spune Dan Petrescu.

    UTA are câteva absențe la acest joc. Poate cea mai importantă este cea a lui Denis Rusu, care acuză o sinuzită, dar pe lângă el mai lipsesc portarul Moldovan, Hrezdac, dar și Klapan, care acuză o răceală. Au rămas la Arad și Ursu, Oroian și Pleașcă.

    De la CFR lipsesc Vinicius, Cestor și Omrani.

    Formații probabile:

    CFR: Bălgrădean – Susic, Manea, Burcă, Camora – Itu, Soares, Păun – Deac, Rondon, Costache

    UTA: Fl. Iacob – Tomozei, Erico da Silva, Benga, Roumpoulakou – Miculescu, Albu, Roșu, Isac – Hora, Buhăcianu (Morar).

    Arbitri: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) – George Neacșu (Câmplulung Muscel – Argeș), Romică Bîrdeș (Pitești). Rezervă: Robert Avram (Pitești)

    Observator FRF: Aron Huzu (Sibiu).

    liga 11 6

    liga 12 5

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.