Guvernul Ponta: Fiecare refugiat va primi lunar peste 1100 de lei!
Guvernul României a aprobat majorarea sumei de bani acordată persoanelor care solicită azil în România.
“Pe baza unor date comunicate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) a fost stabilit un set de valori necesare pentru cheltuielile lunare (hrană, îmbrăcăminte, cazare), pentru un solicitant de azil, adult. Astfel, pentru sezonul cald, cheltuielile lunare totale sunt estimate la 1117 lei, iar pentru sezonul rece la 1185 lei”, a anunțat Executivul, potrivit România Liberă.
Pe de altă parte, proiectul de lege acceptat, miercuri, de Guvern va permite ca solicitanții de azil să primească bani în scopul închirierii unor spații de locuit.
Cuantumul acestui ajutor lunar va fi de 1,08 ISR (indicator social de referință). În anul 2015, ISR este 500 de lei.
Ajutorul pentru chirie va fi acordat pentru maximum 12 luni, iar beneficiari vor fi doar solicitanții de azil care nu au loc în spațiile de cazare administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări.
Potrivit unui comunicat al Guvernului României, „la elaborarea proiectului de lege s-a avut în vedere adaptarea condițiilor de primire a solicitanților în scopul respectării angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de aliniere la standardele europene în materie de azil şi de a contribui, în egală măsură, la dezvoltarea sistemului european comun de azil”.
SURSA: România Liberă


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)