Grupul Lactalis, care deține brandul LaDorna, a decis închiderea fabricilor din Floreni şi Vatra Dornei, pe motiv că eficientizarea activităţii acestora nu a reuşit, potrivit directorului general al companiei, Giampaolo Manzonetto, potrivit stirileprotv.ro.
Cele două fabrici aparţineau societăţii Dorna Lactate, se menţionează într-un comunicat remis presei de Grupul Lactalis.
„Această măsură este menită să ne asigure continuarea procesului de producţie şi a investiţiilor în dezvoltarea portofoliului LaDorna cu respectarea riguroasă a cerinţelor de performanţă şi siguranţă ale Grupului Lactalis. Am fost nevoiţi să luăm această decizie după epuizarea tuturor încercărilor de eficientizare a activităţii în cele două fabrici, luând în considerare şi noua realitate economică care ne determină să fim mai atenţi la operativitatea business-ului nostru în România şi să ne adaptăm planurile coerent, pentru a rămâne competitivi în industrie. A fost o decizie grea, însă cel mai important este că putem duce mai departe povestea brandului LaDorna în România, cu structurile moderne disponibile local„, a afirmat directorul general al Grupului Lactalis, Giampaolo Manzonetto.
Angajaţii afectaţi de măsura de concediere colectivă în fabricile Floreni şi Vatra Dornei vor primi sprijinul companiei în a-şi găsi un alt loc de muncă, în cadrul celorlalte societăţi aparţinând Grupului Lactalis în România sau în alte companii, se menţionează în document.
O parte dintre angajaţii care vor fi disponibilizaţi vor primi oferte pentru locurile de muncă existente în celelalte companii româneşti din grup, iar restul vor beneficia de compensaţii salariale.
Decizia închiderii unităţilor din Floreni şi Vatra Dornei nu afectează în niciun fel activitatea de colectare a laptelui de la producătorii locali, susţine Grupul Lactalis.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.