sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lupta cu morile de vânt a locatarilor de pe Grigorescu, în dorința reciclării

    Una dintre asociațiile de proprietari de pe Grigorescu, din centrul Aradului, ne semnalează o problemă cu care se confruntă de ceva timp. După ce, cu greu, locatarii au început să deverseze gunoiul pe unele fracții separate, acum din cauza unor oameni ai străzii care se perindă adesea prin zonă li se reproșează de la operatorul de salubritate că nu respectă recipientele.

    Deși mai multe asociații de proprietari din municipiu au deja toate pubelele necesare (pentru deșeurile de tip rezidual, carton, plastic, sticlă, biodegradabil), locuitorii blocului 1-3 de pe Grigorescu au doar două tipuri. Pubelele negre sunt pentru rezidual, pe două dintre cele galbene le folosesc ca atare, pentru plastic și metal, iar pe o pubelă galbenă au lipit un abțibild care anunță că este o pubelă „albastră”, pentru carton. Sticla și deșeurile biodegradabile, din lipsă de altceva, nu au o altă destinație decât pubela neagră.

    Lăsând deoparte aceste impedimente, problema adevărată este că nici măcar această sortare disponibilă nu poate fi respectată, întrucât adesea vin oameni ai străzii în curtea blocului și încep să rupă pungile, în căutarea diverselor lucruri trebuitoare, iar la momentul în care încheie căutarea, zona cu pubelele arată ca după un taifun. Astfel că, nu o dată, locatarii s-au trezit că Retim nu le ridică gunoiul, pe motivul că în pubele este conținut neconform. Abia după telefoane și explicații suplimentare, mașina de gunoi a revenit și a preluat deșeurile.

    Nicio sesizare înregistrată la Poliția Locală

    Am solicitat un punct de vedere de la Poliția Locală, pentru a afla dacă există multe astfel de sesizări venite din municipiu. Reprezentanții DGPL Arad ne-au declarat însă că până acum nu au avut sesizări oficiale, dar că sunt în cunoștință de cauză că există oameni ai străzii care fac dezordine la platforme.

    „Aceste persoane caută în gunoaie, în principal după mâncare. Datele obținute din teren indică faptul că, atât la platformele descoperite, cât și la cele închise, din ALFA și Confecții, oamenii care doresc să lase mâncarea pe care o au în plus pentru cerșetori, o lasă lângă platforme. La vechile platforme, care sunt majoritare, încă, este posibil să se caute în interiori, dar cetățenii nu i-au reclamat pentru asta, din datele pe care le am acum”, ne-a transmis Locala.

    gunoaie amestecate grigorescu

    Cele două proiecte paralele, pentru securizarea platformelor de gunoi la Arad

    Începând de anul trecut, Primăria Arad a început să achiziționeze mai multe platforme securizate, care țin încuiate fiecare pubelă special destinată pe câte o fracție, fiind și monitorizate video.

    În primă fază însă, doar cartierele Alfa și Confecții au început să fie dotate cu astfel de „insule ecologice” cum sunt numite oficial. Achizițiile au început din bani din bugetul local, iar la această oră în cele două cartiere menționate există 250 astfel de insule.

    În paralel, Primăria a depus și un proiect pe Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pe care l-a câștigat însă încă e în faza de licitație. Odată finalizată procedura, ar urma să mai fie achiziționate încă 200 de insule ecologice, care ar urma să fie amplasate în cartierul Micălaca și zona Căii Aurel Vlaicu.

    „La platformele noi, căutarea în pubelă nu mai este posibilă. Relatările oamenilor străzii indică faptul că le vizitează mult mai rar decât înainte, deoarece depind exclusiv de ceea ce se lasă lângă platformă (demers al cetățenilor care se vede pe camere și este sancționabil)”, ne-a mai transmis Poliția Locală.

     

    Citește și: ADI SIGD: „Noul contract cu Retim aduce noi campanii gratuite, dar și colectări „la cerere”, contra cost · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oare insulele ecologice atat de necesare pentru ordinea si curatenia din oras, numai in cartiere se monteaza, deoarece in centrul orasului, intre blocuri este si mai evidenta mizeria facuta de oamenii strazii si nu in ultimul rand de ridicarea cu intarziere a containerelor , gunoaiele stau imprastiate

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.