Greva din școli continuă, deși câțiva profesori se întorc la catedră





Sindicaliștii din educație spun că greva profesorilor continuă, chiar dacă sunt profesori care au declarat că vor relua orele.
Sindicaliștii nu sunt de acord cu măririle salariale aprobate de guvern și de faptul că majorarea salariului pentru un debutant la nivelul celui mediu brut pe economie nu apare într-un act normativ, informează Europa FM.
Mai mult, critică și atitudinea politicienilor, în frunte cu președintele Klaus Iohannis.
„Greva continuă, iar dacă sunt situații în care avem personal didactic de predare care revine în activitate, categoric că informațiile vor fi transmise părinților prin intermediul diriginților și al conducerilor unităților de învățământ. Până în momentul de față, colegii noștri au spus foarte clar: conținutul ordonanței de urgență nu este acceptabil pentru ei, de asemenea, revendicarea principală legată de grila de salarizare și acel reper legat de salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată, care ar trebui să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie nu apare într-un act normativ, apare doar într-o notă de fundamentare care nu are niciun fel de temei juridic, de care nu este nimeni obligat să țină cont. Deci iată cele câteva motive pentru care această acțiune de protest va continua, fiind voința exprimată de colegii noștri”, a spus Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
„Guvernul este obligat să negocieze” – susțin sindicatele, după ce săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Executivului anunța că „negocierile” s-au încheiat.
Sursa: Europa FM
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)