Grădina de vară de la Cinematograful „Arta“ se deschide cu premiera filmului „Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric“
Comunicat. Cel mai nou film semnat de Gabriel de Achim, „Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric” va putea fi văzut în grădina de vară de la Cinematograful Arta din Arad.
Astfel, joi, 7 iulie 2022, de la ora 21.30, când a fost programată premiera acestui film, Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad anunță deschiderea stagiunii estivale în grădina de vară de la Cinematograful Arta.
Filmul a avut premiera națională în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la TIFF și a fost caracterizat ca fiind „Un film fascinant despre suferință și sens” (Cineuropa).
„Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric|Snowing Darkness“ relatează întâmplările prin care trece Teo, un regizor care repetă cu actorii pentru un nou proiect.
Subiectul, autobiografic, este derutant încă de la început: frământările unui regizor care pune în scenă o piesă de teatru despre drama pe care o trăiește după moartea fetiței lui, în urma unei boli incurabile. Pe măsură ce înaintează, povestea compusă din cinci variante de lucru, în care singurele personaje constante sunt el, soția și fetița lor, scoate la suprafață episoade incerte, la limita dintre viață și ficțiune, accentuând dilemele. Frământările apar la fiecare secvență din viața camuflată fie în piesa de teatru, fie în filmul care pare să nu aibă început și sfârșit ori în detaliile cotidiene care uneori o fac când ambiguă, când comic-absurdă, când insuportabilă.
Filmul este cel de-al treilea lungmetraj al regizorului, cunoscut publicului pentru: „Ultima zi“, lansat în 2016 și „Visul lui Adalbert“ în 2011, dar și pentru îndrăgitul serial de televiziune „Las Fierbinți“ pe care îl co-regizează.
Din distribuția filmului produs de Mandragora fac parte actorii: Bogdan Dumitrache, Anca Androne, Luiza Gherghinescu, Gheorghe Ifrim, Rolando Matsangos și Silvana Mihai iar scenariul este semnat de Gabriel de Achim și Cosmin Manolache.
Adrian Iurchevici este directorul de imagine, muzica originală a filmului a fost compusă de Vlaicu Golcea, iar producătorii filmului sunt Anca Puiu și Smaranda Zărnoianu.
Filmul a avut premiera mondială în selecția competițională Rebels With A Cause din cadrul celei de-a 25-a ediții a PÖFF – Tallinn Black Nights Film Festival 2021 și este realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Dacin Sara și al Societății Române de Televiziune.
Intrarea este liberă.
Comentariile portalului
Din păcate cam așa e . Fuga după decorațiuni. ..multee decorațiuni . Sarbatoarea-n sine.. nu știu cati dintre noi o mai simțim
Incă o dovadă a faptului că toată sărbătoarea asta nu mai e sub nici o formă una spirituală şi s-a transformat in una comercială.
eu zic .... sa se mareasca!