Glezna lui Benga e ca butucul, dar căpitanul echipei UTA speră să joace barajul cu Gloria Buzău





Accidentarea lui Alexandru Benga a fost singurul moment nefericit al serii de vineri, o seară în care UTA a remizat cu FC Universitatea 1948 Craiova și astfel și-a asigurat prezența la barajul pentru supraviețuirea în Liga 1 contra echipei mai slab clasate din liga secundă.
A sărit, a aterizat greșit și glezna s-a contorsionat sub greutatea lui. A simțit o durere mare și coechipierii făceau semne către banca de rezerve că e nevoie de schimbare. Apoi, glezna lui Alexandru Benga, căpitanul echipei arădene, s-a umflat tare și arată ca un butuc. Cu toate acestea, fundașul central al Bătrânei Doamne speră să prindă măcar returul barajului, el fiind singurul jucător din lotul grupării antrenate de Mircea Rednic care a mai jucat un astfel de baraj pe vremea când evolua pentru Chindia.
„Nu știu, sincer, dacă mai pot juca cele două partide, am niște dureri destul de puternice, trebuie să merg să fac niște investigații, o radiografie, un RMN și după aia vom vedea. Dacă nu e nicio fractură osoasă sau vreun ligament rupt, cred că sunt șanse să mă refac, dar o să știu mai multe după ce fac aceste investigații. Pur si simplu, am călcat strâmb când am aterizat, mi-a fugit piciorul spre interior și am simțit o durere foarte mare”, spune Alexandru Benga.
„Suntem foarte norocoși pentru că avem șanse să jucăm la această echipă, a fost un sezon destul de slab făcut de noi și la fiecare meci de acasă, cel puțin, am simțit suportul necondiționat și dragostea suporterilor. Au fost vreo 13 meciuri în timpul campionatului în care nu am reușit să câștigăm și suporterii nu au încetat să ne susțină și de aceea vă spun că suntem norocoși, privilegiați că avem șansa să jucăm la o echipă cu asemenea suporteri”, spune Benga despre suporterii arădeni.
Referitor la experiența sa de la barajul pe care l-a jucat cu Chindia contra celor de la Mioveni, el marcând un gol în acea dublă, Benga spune că un astfel de baraj implică o încărcătură mentală foarte mare. „E greu din punct de vedere mental, chiar dacă pornim favoriți. Știm cu toții că de aceste două meciuri depinde întreg sezonul și asta apasă pe psihicul fiecăruia. Dar vom trece cu bine”, încheie căpitanul roș-albilor.
Comentariile portalului
Degeaba postați comentul de două ori, noi îl vom publica doar odată. Dacă pentru Dumneavoastră asta este cenzura, înseamnă că sunteți pe linie...
Bravo mai Lajos! Da-i inainte cu cenzura !
Valea, pentru dumneavostra ! Parlamentul României Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare Modificări (1), Puneri în aplicare (1), Referinţe (2), Reviste (27), Doctrine (3), Referinţe în jurisprudenţă Text publicat î (...)