Glenn Gould cântând Bach e ca și când încerci marea cu degetul și constați că-i fix cât degetul

    de Lucian Valeriu | 6 iulie 2014, 12:58 PM | Muzică | Recomandările editorilor

    1

    Glenn Gould cântând Bach e obligatoriu de ascultat într-o viață de om – fie că ești lăcătuș mecanic, preot, profesor de educație fizică, paznic la tribunal, cioban, shopingăriță, fotbalist, activist, șomer, șofer, secretar sau primar. De la vlădică la opincă, dacă nu știi cum cântă Glenn Gould Bach și nu ai măcar o frază cu creier de spus despre asta, se cheamă că în general n-ai cam avea dreptul să spui ceva care să fie demn de reținut despre cam nimic ce să aibă legătură cu noțiuni intelectuale… dacă înțelegi ce vreau să zic.
    Glenn Gould cântând Bach e Messi driblând… e Mike Tyson dând cu pumnul în tinerețe, e Eminescu iubind și bătându-și joc de asta, e papa binecuvântându-și asasinul, e o revoluție petrecându-se și o revelație trăită live. E o tortură intelectuală, da, pentru că marile adevăruri se transmit cu ciomagul și se trăiesc ca atare… nu rămâi cu matricea precisă a respectivului adevăr – cel mult cu un vers în panoplia unui lung, aproape nesfârșit poem… (cum e universul însuși: aproape nesfârșit:) și nu devii „mai deștept”. Nu agăți gagici cu Glenn Gould cântând Bach (sau mai știi?…) și nici nu-ți arată abdomenul mai plat – dar, ascultând cum cântă Glenn Gould Bach, vei afla unde te afli, vei ști ce știi și vei învăța să înveți. Mai mare cadou decât ăsta, nu cred să-ți fi făcut decât poate maică-ta, cu prilejul nașterii tale.
    Glenn Gould cântând Bach e ca și când încerci marea cu degetul și constați că-i fix cât degetul.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Da. Ca să asculți răpăitul unei ploi superbe în frisonabil-tropicala junglă e să asculți variațiunile Goldberg cu Gould. O respirație de geniu pt pian timp de jumătate de secol – atât cât a considerat Dumnezeul celestelor armonii că e îndeajunsă prezența lui Glen pe pământ. Sau nu chiar pe pământ ci Un suspendat deasupra clapelor. A intrat cu sufletul și viața sa în intimitatea PIANULUI pe care l-a frământat, recreat și mântuit cu atingerea degetelor, mântuindu-se pe sine sub semnul lui Bach. Aceasta i-a fost existența trăită mai puternic și mai sfânt decât al oricărui călugăr risipit pe Athos – tocmai pt că a muncit și a CREZUT mai mult în dumnezeul ce poate naște perfecțiunea (pe clape).
      Gould ESTE – nu a fost. Ascultați mecanismul de ceas al sunetelor magnetizate de aceste degete. Ascultați GOULD în momente de fericire și tristețe. Ascultați GOULD atunci când simțiți că vreți să creați. Priviți acest arhanghel al pianului și luați exemplu. E expresia păcii și liniștii universale chiar dacă sub degetele sale clapele răsună sacadat, smucit, sunete abia născute sau sfâșiate în devenire, înviforate sau răsturnătoare de universuri sonore. Gould a spart sunetul pianului în mii de diamante (ne)șlefuite risipite în suflete asemenea.
      (Personal îl simt din ce în ce mai aproape).

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru thorus

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.