duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    Glad Varga: „Ajutor de minimis de peste 54 milioane de lei pentru accelerarea dezvoltării IMM-urilor” (P)

    de - | 28 noiembrie 2023, 5:10 PM | Comunicate contra cost

    0

    Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreședintele Comisiei pentru antreprenoriat și turism, anunță că a fost publicată în Monitorul Oficial procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul  Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

    „Programul urmăreşte susținerea investițiilor în sectoarele economice prioritare stabilite şi creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare. Schema este valabilă până la 31 decembrie 2026, iar plățile în cadrul schemei de minimis vor fi efectuate până la 31 decembrie 2027”, susține Glad Varga.

    Acesta a ținut să precizeze că bugetul alocat în anul 2023 este de 54.115.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru anul în curs fiind de 108. Bugetul estimat pentru implementarea măsurii în intervalul 2024-2026 este de 77.286.000 lei, numărul estimat de beneficiari pentru această perioadă fiind de 153.

    „Investițiile eligibile se referă la echipamente tehnologice – mașini, utilaje și instalații de lucru, soluții și sisteme de eficientizare energetică, echipamente pentru colectarea, reciclarea și reutilizarea deșeurilor industriale, achiziția de autoutilitare și autovehicule speciale sau de spații de lucru și producție, realizarea de site-uri de prezentare a activității”, a încheiat Glad Varga.

    Mai trebuie spus că înscrierile se vor desfășura online și vor fi anunțate în curând pe pagina web a Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

    Mai multe informaţii sunt disponibile aici.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.