Glad Varga: „Accesul la educaţia pentru mediu este o necesitate în contextul schimbărilor climatice”

Administraţia Prezidenţială a lansat Raportul „Educația privind schimbările climatice și mediul în școli sustenabile”, elaborat de Grupul de lucru pe tema educației cu privire la schimbări climatice și mediu constituit la nivelul instituţiei. Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că în contextul schimbărilor climatice cu care ne confruntăm, educaţia pentru mediu reprezintă o necesitate.
„Accesul la educaţia pentru mediu este o necesitate în contextul schimbărilor climatice, care produc efecte cu impact din ce în ce mai considerabil şi care vor afecta în principal generaţiile viitoare. În baza Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, care a fost promulgată săptămâna aceasta, educaţia pentru mediu va fi introdusă în şcoli începând cu anul şcolar 2022 – 2023. Raportul lansat în dezbatere publică de Administraţia Prezidenţială urmăreşte corelarea obiectivelor de învăţare cu politicile publice de mediu. Acesta vizează în principal învăţământul preuniversitar şi are ca scop creşterea expunerii elevilor la informaţiile de mediu şi asigurarea posibilităţilor de a se implica, în perioada de şcolarizare, în activităţi aplicate de protecţia mediului”, susţine deputatul Glad Varga.
De menţionat că în cadrul raportului sunt abordate patru teme mari: program educaţional pentru climă şi mediu (obiective, competenţe, implementare); soluţii pentru resursele educaţionale (digitale, în aer liber); infrastructură pentru şcoli sustenabile şi resursa umană implicată în educația privind schimbările climatice și mediu.
În încheiere mai trebuie spus că textul integral al Raportului „Educaţia privind schimbările climatice şi mediul în şcoli sustenabile” este disponibil pe https://www.presidency.ro/.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Domnule ”arădean onest”,interevenția dumitale face parte din categoria celor care ”se bagă în seamă” și chiar că asta nu ar fi o problemă.Dar:1) ”pădurea” aceea (...)
Ar trebui un afis pe Gloria:: ,,Va rugam nu scuipati in timpul alergarii!!!,,
Hai să o luăm pas cu pas. Locuiesc în zonă și obișnuiam să-mi plimb câinele pe acolo aproape zilnic. Aia nu era pădure, era o (...)