vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Geanina Pistru: „Construim echipa Partidului Naţional Liberal pentru anul 2024”

    de - | 29 iunie 2021, 4:32 PM | Comunicate contra cost

    0

    Anul 2024 va fi un an cu patru scrutinuri, urmând să fie organizate alegeri locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit celor declarate de Geanina Pistru, prim-vicepreşedinte la nivel naţional al Organizaţiei Femeilor Liberale şi prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Arad, alegerile interne care au loc în aceste zile în cadrul Partidului Naţional Liberal, pregătesc de fapt anul electoral 2024.

    Dacă alegerile interne pentru stabilirea conducerii Organizaţiei Municipale vor avea loc pe 9 iulie, iar cele pentru Organizaţia Judeţeană pe 16 iulie, organizaţiile din judeţ au început, luna aceasta, să-şi aleagă structurile de conducere.

    „Partidul Naţional Liberal este un partid aproape de oameni şi de nevoile lor, un partid care a obţinut rezultate bune şi foarte bune la Arad şi la nivel naţional datorită resursei umane de care dispune. În aceste condiţii ne pregătim echipa cu care vom aborda cele patru rânduri de alegeri care vor avea loc în anul 2024. Construim o echipă cu care ne propunem să câştigăm alegerile pentru primăriile din judeţ, pentru Consiliul Judeţean, europarlamentare, parlamentare şi prezidenţiale. În momentul de faţă au loc alegerile pentru organizaţiile locale, urmează cele pentru Organizaţia Judeţeană, urmând ca la toamnă să începem construcţia la organizaţiile de tineret, femei şi pensionari”, a declarat Geanina Pistru.

    În ultimele zile au avut loc alegeri interne la Bocsig (preşedinte Teodora Abrudean); Hălmagiu (preşedinte Gheorghe Sida); Apateu (preşedinte Dorel Druţău); Şimand (preşedinte Lionel Barna); Şepreuş (preşedinte Ioan Pintean); Petriş (preşedinte Gabriel Berari); Ineu (preşedinte Călin Abrudan); Zimandu Nou (preşedinte Dorel Vidran); Şagu (preşedinte Cristian Boronea); Vinga (pireşedinte Sorin Negrei); Buteni (preşedinte Mircea Braiţ); Tauţ (preşedinte Florin Lela);  Şilindia (preşedinte Rovin Mariş);  Macea (preşedinte Ciprian Otlăcan); Bârzava (preşedinte Ionel Vucu);  Fântânele (preşedinte Nicolae Dolha); Sântana (preşedinte Daniel Tomuţa); Bata (preşedinte Ion Micurescu); Pilu (preşedinte Virgil Irimie); Socodor (preşedinte Ioan Jura); Grăniceri (preşedinte Claudiu Bătrânuţ); Brazii (preşedinte Ioan Vesa); Chisindia (preşedinte Ionel Paşca); Ghioroc (preşedinte Corneliu Popi Morodan).


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.