Scriam la sfârșitul lunii februarie că Galeria „Delta” ar putea fi pierdută de municipalitate și, implicit, de artiștii plastici arădeni. Alarma a fost trasă de artista Anamaria Șerban, cu ocazia unui vernisaj când a anunțat și că Municipiul Arad, în patrimoniul căruia încă se află Galeria, este parte în proces. Artista se temea că Uniunea Artiștilor Plastici din Arad va rămâne fără spațiul expozițional pe care îl primise cu folosință gratuită de la Primărie, căci două persoane aveau pretenția să le fie cedat spațiul lor.

Dacă inițial am crezut că era vorba de un proces de retrocedare, după o scurtă corespondență cu Primăria Arad, am aflat că de fapt este vorba de o „cerere în compensare”, cu care Primăria nu este de acord. „Municipiul Arad, prin apărările formulate și depuse în litigiul menționat, are o poziție de opunere la modalitatea solicitată de reclamanți, respectiv de atribuire în compensare prin echivalent a acestui imobil”.

Așa cum anunțasem în primul articol, procesul trebuia să se desfășoare în 17 martie, adică joia trecută. Săptămâna aceasta am contactat UAP Arad care ne-a spus că a fost din nou amânat, pe aprilie și că de data aceasta a fost acceptată cererea UAP filiala Arad de a fi parte a procesului, în calitate de intervenient, însă ne-a dat și o veste proastă: în cererea de compensare nu e vorba doar de Galeria Delta, ci și de Galeria Alfa și că Tribunalul a admis raportul de expertiză depus de Maior Petru Victor și Fischer Susana Iudit – prin avocatul Hosszu Zoltan. Aflăm că aceștia cer pur și simplu să le fie cedate trei proprietăți și mai multe terenuri din municipiu, în compensare pentru mai multe apartamente dintr-o clădire de pe Dobrogeanu Gherea, pe care aveau dreptul să le dobândească prin moștenire (imobilul fiind naționalizat de comuniști), însă care nu le pot dobândi întrucât apartamentele au fost cumpărate de foștii locatari în baza legii 112/1995. Astfel, solicită două apartamente din imobilul de pe strada Augustin Doinaș nr. 18, evaluate în total la 792.980 euro, respectiv apartamentul 13 de pe Bulevardul Revoluției nr. 90 sc. A (Galeria Alfa) și apartamentul nr. 15 de pe Mihai Eminescu nr. 2 (Galeria Delta), evaluate împreună la 507.970 euro, plus mai multe terenuri aparținătoare Municipiului Arad, evaluate în total la 2.195.250 euro.

Nu vrem să fim răutăcioși, dar observăm, cu bucurie, că Palatul Administrativ și clădirea Filarmonicii au scăpat acestei adevărate „furii compensatorii”… Dacă doreau, puteau să le ceară și pe acestea, după bunul plac?

Imobilele în care funcționează cele două galerii de artă au o situație similară. Ambele au fost preluate (în cazul „Delta” la finalul anilor 1890, iar la Alfa prin anii 1930), de la proprietarii de pe atunci, de către o Trezorerie („Prima casă de păstrare din Arad” / Aradi Takarékpénztár), practic pierzându-și utilitatea de locuințe înainte de instaurarea comunismului în România, apoi ambele au fost naționalizate de regimul comunist (întregul imobil cu „Alfa”, în 1962, iar cel cu „Delta” prin anii 50). Ambele au trecut automat din proprietatea Statului Român, după Revoluție, în proprietatea Municipiului Arad, fiind incluse în patrimoniul acestuia.

Galeria „Alfa” este chiar prima galerie de artă din Arad, fiind înființată prin Fondul plastic la finalul anilor 1960. Galeria „Delta” e mai nouă, fiind înființată în 1994, într-un spațiu oferit de Primărie, pentru a compensa pierderea unei alte galerii („Arta”), a cărui spațiu a fost retrocedat Arhiepiscopiei.

În 1995, în baza Hotărârii de Consiliu Local nr.57, ambele galerii „Alfa” și „Delta”, împreună cu atelierele de creație, au fost oficial date cu drept de folosință gratuită Uniunii Artiștilor Plastici Filiala Arad, pe toată durata de existență a filialei, în considerarea faptului că Uniunea este „organizație obștească și profesională cu personalitate juridică, de utilitate publică”.

UAP Arad simte că i se pun „bețe în roată” și îi este amenințată însăși existența

Din ce ne-a explicat Dumitru Șerban, președintele UAP Arad, filiala a avut aprobat legal statutul de „organizație cu personalitate juridică, de utilitate publică” încă din anii ’90, căci după Revoluție, aceste uniuni înființate înainte de decembrie 1989 rămăseseră „în aer” în toată țara, astfel că toate filialele s-au reorganizat, în baza legii nr. 21 și legii 266, respectiv în baza decretului 27 (ce prevede libertate totală de asociere a artiștilor). Așadar, pentru funcționarea filialei din Arad s-a primit aprobarea Uniunii Artiștilor Plastici România și a Ministerului Culturii, iar Statutul (care prevedea că UAP este „persoană juridică română de utilitate publică”) a fost aprobat de instanță în cadrul procedurii judiciare de înființare a Uniunii.

Apoi, când au început primele „mișcări” de acaparare a spațiilor în care funcționează galeriile UAP Arad, în 2020, au apărut și zvonuri cum că nu ar fi clar dacă filiala îndeplinește condiția de „organizație de utilitate publică” așa cum se menționa în Hotărârea nr.57/1995. O manipulare de care ar fi mândră până și propaganda rusă.

UAP Arad a încercat să se apere apelând, cum era firesc, la instituțiile statului. Astfel, a trimis o cerere Ministerului Culturii pentru clarificări. Ministerul i-a cerut să completeze dosarul cu anumite acte, lucru pe care l-a făcut, însă de atunci nu a mai primit vreun răspuns oficial, ceea ce a determinat filiala arădeană să trimită o petiție Prefecturii (care este reprezentantul local al Guvernului) pentru a-i veni în ajutor. Petiția cu numărul 10 din 8 februarie 2022, la care Prefectura a răspuns că „în vederea obținerii informaților referitoare la stadiul analizării dosarului de recunoaștere a statutului de utilitate publică al asociației dumneavoastră, vă rugăm să vă adresați Ministerului Culturii”  – adică cel ce nu răspunde. Nu este o glumă proastă, nici un „film cu proști”, este tristul adevăr despre o incredibilă realitate pe care o trăim.

Nu dorim să fim greșit înțeleși: respectăm dreptul de proprietate, implicit dreptul fiecăruia de a intra în posesia bunurilor sale, indiferent de modul de dobândire. Nu contestăm nici dreptul celor doi moștenitori de a primi, în compensare, alte bunuri la valoarea bunurilor moștenite dar imposibil de dobândit. Doar că, de aici și până la desființarea, practic, a unei Asociații de genul UAP, prin deposedarea de singurele spații în care artiștii plastici arădeni își pot expune operele, este o cale prea lungă și, în opinia noastră, inacceptabilă întrucât, această „compensare” îi pune pe artiști în situația de a nu-și putea exercita, pe deplin, activitatea – știut fiind că expunerea operelor de artă este parte integrantă a activității lor, fără de care operele lor ar rămâne departe de publicul căruia i se adresează. Ca și cum ar crea doar pentru ei sau, altfel spus, mai pe înțelesul celor doi moștenitori, ca și cum solicitarea de compensare ar rămâne „în laboratorul” în care a fost concepută și n-ar putea ajunge la instanță. Cu precizarea că în cazul artiștilor este vorba despre existența lor, pentru că ei din asta trăiesc, din creațiile lor care, pentru a le aduce bani de mâncare și de facturi, trebuie văzute ca să fie apoi cumpărate.

De acum, singura speranță rămâne instanța.

Vom reveni.