luni, 6 mai, 2024

Special Arad Logo

    Frontieră închisă! Curticiul a luat un punct pe terenul Gloriei la debutul lui Mutică

    de Lucian Dănilă | 30 august 2014, 1:06 PM | Sport

    1

    Gloria și Frontiera Curtici se întâlneau într-un joc care dinainte părea dezechilibrat. În ciuda problemelor de la club, Gloria a mers ceas în campionat și a speriat multe adversare după victoria la șapte goluri diferență cu Lipova.

    De partea cealaltă, Frontiera venea după trei jocuri în care a adunat doar un punct. Efectul s-a văzut și pe banca tehnică, acolo unde Mutică l-a înlocuit pe Cameniță. Puși foarte bine în teren de fostul jucător al Stelei și a Rapidului, curticenii nu au lăsat niciun spațiu deschis spre poarta lui Mucha. Mai mult, după bara lui Vasilache din minutul 36, în minutul 39 Pleșca avea să înscrie la o fază în care Vaida a avut o viteză în minus în comparație cu masivul mijlocaș al Frontierei.

    După pauză Bogoșel, antrenorul Gloriei, a surpsins pe mulți dintre cei care asistau la partidă. I-a scos pe Sergiu Popa și pe Măgulean, doi dintre jucătorii care puteau aduce pericol la poarta adversă, și i-a introdus pe Hulbăr și Pirtea. Nici după pauză Frontiera nu s-a deschis… Gloria a pus presiune dar a avut foarte puține ocazii de gol. Cea mai mare a fost a lui Berari, care în minutul 65 a trimis peste poartă din opt metri cu toată poarta în față. Până la final Frontiera a apelat la toate trucurile posibile pentru a păstra rezultatul. Tragerile de timp au devenit tot mai dese, iar arbitrul Herțeg a și dat câteva avertismente elevilor lui Mutică.

    Gazdele au egalat în minutul 88. Elevii lui Bogoșel au atacat chiar și cu fundașii centrali, iar la o astfel de fază Gâlcă a transformat în gol excelenta centrare a lui Blănaru. Gloria putea da lovitura în minutul al doilea de prelungiri, atunci când Curt a fost la câțiva centimetri de a-și marca în propria poartă.

    „E un punct mare, sper ca, ușor-ușor, să fim la un alt nivel și fizic și tactic pentru meciurile următoare. Jucătorii au făcut totul, eu am venit cu suport moral sau mental de pe margine, nu pot să spun că e meritul meu sau chestii de genul ăsta”, spune Dorel Mutică, antrenorul Frontierei.

    IMG_6059

    Gloria – Frontiera 1-1 (0-1)

    Gâlcă 88 / Pleșca 39

    Gloria: Vaida – D. Daniel, Ew. Wild, Blănaru, Filimon (77 Galea) – Berari – Gherghel, Fl. Gîlcă, Sg. Popa (46 Hulbăr), Măgulean (46 Pirtea) – Țugui.

    Frontiera: Mucha – A. Don, Marocico, Curt, Hanc – Pleșa, D. Don, Goldiș (66 Firă), Gheorghieș, Dobra (19 Vasilache, 87 Roza) – Pleșca.

    Arbitri: Dorinel Herțeg – Paul Ardelean, Roland Opitz. Observatori: Traian Enoiu, Ovidiu Coman.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.