Enola Day – Cum poți fi fraierit de unul mai prost decât tine?





Repet, ca pentru deștepți: cum poți fi fraierit de unul mai prost decât tine? Răspunsul este cât se poate la îndemână: simplu!
Mi-a venit în minte întrebarea pornind de la o pățanie personală recentă. Escrocii care umblă din ușă-n ușă, oferind tot felul de chilipiruri, sunt deja o realitate cotidiană omniprezentă, și probabil nu sunt singurul care a luat țeapă de la ei. Și asta în situația în care de obicei, după primele cuvinte, le trântesc ușa-n nas, neavând răbdarea și timpul să îmi pierd vremea cu astfel de ”negocieri”.
Care pornesc, de regulă, de la ceva foarte nevinovat, chiar solicitând ajutorul celui interpelat astfel.
Nu intru în amănunte, până la urmă am scăpat destul de ieftin, chiar dacă nu îmi iert nici acum lipsa de atenție și de prezență de spirit care m-au dus frumos și pe nesimțite până la o țeapă, nu foarte mare, dar care îmi zgândără orgoliul chiar și acum, scriind aceste rânduri.
Și cum v-am spus, m-am ales cu câteva obiecte cu care nu am ce face și pentru care am dat în cele din urmă câteva sute în plus. Cum v-am insinuat, am ieșit chiar bine, ulterior m-am informat, câștigul escrocilor la asemenea ”afaceri” ajunge, nu rareori, la mii de lei pe bune.
Și tot gândindu-mă la modul în care am fost fraierit, am început să realizezi că am câștigat mai mult decât am pierdut cu această experiență.
Mai ales după ce am început să fac analogii între escrocul care m-a ”jucat” și personajele care umplu mai nou prima pagină a ziarelor, ”personalități” ale politicii mondiale sau chiar naționale. Nu de altceva, dar de locale ne ocupăm mai mereu.
În fond este vorba, în ambele cazuri, de același fenomen: cum să câștigi încrederea și suportul celuilalt, cum să îl faci să facă sau să spună lucruri pe care înainte de a te întâlni – de regulă simbolic, în presă și pe rețelele online – nu le făcea și nu le spunea.
Diferența este dată doar de obiectul negocierii: produse de două parale sau puterea politică. Rezultatul fiind în ambele cazuri identic: până la urmă te lași convins și cumpărat, devenind din acea clipă un personaj care încearcă să ascundă, prin toate mijloacele posibile, faptul că a fost tras în piept.
Să mă fac înțeles: arma principală a tuturor escrocilor este zâmbetul parșiv necontenit și privirea care te încurajează. Textul de asemenea este identic: sunt aici ca să îți fac un bine, mai mult de atât, îți ofer o șansă cum n-ai mai avut și nu vei mai avea în veci. Nu te costă nimic sau dacă totuși e să dai ceva bani, un mizilic acolo. Așa începe șnapanul cu produsele.
Politicianul escroc e mai măreț: uite, am venit să rezolv odată și pentru totdeauna această situație care te chinuie. Mă alegi pe mine și nu mai ai treabă: te scap de cei care te-au chinuit și nedreptățit, îți fac o lume la care visezi de mic copil. Îți cer doar un singur lucru: să mă votezi, să mă susții. Inclusiv pe FB și pe TikTok. Știi cum e: nu faci nimic rău, dimpotrivă: faci un bine țării și, desigur, tuturor celor pe care îi iubești sau la care ții.
Și în timp ce te amețesc cu frazele dinainte învățate și exersate, se arată mirați de cât de bine arăți, cât de deștept ești, vai, mi-a strigat la un moment dat escrocul meu: întotdeauna ați avut așa un păr frumos?
Nu se poate, ne insinuează escrocii din politică, nu se poate, nu v-am crezut atât de deștept încât să vă dați seama de importanța misiunii mele. Mă bucur sincer pentru Dumneavoastră și pentru alegerea Dumneavoastră. E extraordinar: ați făcut exact ce trebuia, sunteți extraordinar!
Aici am ajuns la esență. Escrocul, indiferent că e cel de toate zilele sau cel care se dă politician, se remarcă prin ușurința cu care te convinge că ești un tip deosebit. Te-a ales pe tine tocmai pentru că te consideră diferit de ceilalți, de cei din turmă, de cei amețiți de tot felul de prostănaci. Nu, tu ești altfel. Iar acum, împreună cu el, ajutat de el, susținându-l poți demonstra asta.
Simplu spus, escrocul, indiferent unde se află, apelează nu la inteligență, ci la orgoliu și înfumurare. Respectiv la frustrările de multe ori inconștiente.
Cel care mi-a vândut la suprapreț niște mizerii, a mers pe vârsta mea, insistând pe faptul că arăt foarte bine, a pomenit de niște personaje importante pe care bănuia că le cunosc, fiind încântat de încântarea mea, efectiv mi-a făcut curte, m-a lingușit așa cum credea el că îmi convine.
Georgescu apelează la cei care consideră că ei știu mai bine. Nu contează dacă este vorba de aer, apă sau istorie, important este că ei știu. Ei, cei care știu anumite lucruri pe care alții le consideră prostii. Da, uite că vine cineva care le dă dreptate, mai mult: le deschide calea spre împlinire și fericire.
Cu Trump este mai greu, dar la fel de simplu. El le spune celor mulți și handicapați – nu neapărat mental – că, uite, nu e nimic pierdut: se poate și așa, puteți și voi! Uitați-vă la mine: am o vârstă, nu sunt prea citit, mintea îmi clocește doar afaceri și distracții. Doar bârfe și câștiguri. Le știți și voi, în fond, asta vă umblă în cap de dimineața până seara. Dar până acum credeați că ceilalți sunt mai deștepți ca voi, stăteați liniștiți în colțul vostru.
Ei, uite că s-a terminat. Dacă eu am ajuns de două ori președintele SUA nici voi nu aveți de ce să vă temeți. Viitorul e al nostru, nu al celor care se cred deștepți și culți nevoie mare!
Cu Musk și cu Putin e nițel mai diferit. Dar tot pe acolo. Poate data viitoare…
Comentariile portalului
Foarte bun articolul. Felicitări!
vor sa ii mute pe toti la bloc cum a fost uta ,cpl ce conteaza pt ei
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...