joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Fotbaliștii Aradului, din toate generațiile, s-au adunat pentru Sebastian! Baza Desavoia a mai făcut un gest nobil

    de Lucian Dănilă | 29 decembrie 2019, 8:25 PM | Sport | Topic special

    0

    A fost a șaptea ediție a turneului caritabil care are loc an de an între Crăciun și Revelion la Baza Desavoia (cunoscută și ca „Bendea”). Cristi Barna, Cristi Lăzău, Flavius Măduța și toți cei care le sunt aproape, au adunat la un loc fotbaliști ai Aradului din toate generațiile pentru a se întrece într-un turneu al cărui miză, de data aceasta, nu era neapărat fotbalul ci ajutorul pentru Sebastian.

    Sebastian este un copil care încă nu a împlinit trei ani. Îi va împlini în 27 martie, dar el luptă pentru fiecare zi din viața lui, fiind diagnosticat cu un sindrom rar întâlnit.

    Nu în fiecare zi ai ocazia să-i vezi pe același teren pe Adrian Petre, Ciprian Rus, Cătălin Hlistei, Adrian Piț, Radu Mărginean, Sorin Botiș, dar și „veteranii” Adrian Negrău, Marius Plisca sau Roli Nagy.

    Chiar mă uitam la cei care au reprezentat UTA: Sebastian Huțan, Dorel Toderaș, Roland Nagy, Dacian Tuef, Marius Grad, Radu Mărginean, Adrian Negrău și Sorin Botiș, la care s-au adăugat tinerii Cipri Rus, Cătălin Hlistei și Adrian Petre.  Pe teren erau patru foști campioni, jucători care au evoluat în cariera lor în UEFA Champions League, chiar în grupe în cazul lui Roli Nagy, sau în grupele UEFA, în cazul lui Botiș. Iar Adrian Negrău a fost pe bancă la finala Cupei Campionilor Europeni dintre  Milan și Steaua, în 1989, când „diavolul” milanez al lui Gullit, Rijkaard și Van Basten s-a impus cu 4-0. Ce cariere frumoase au avut…

    IMG 3504

    De fapt ei au fost și câștigătorii turneului. Adrian Petre a arătat că știe marca și pe teren mic din orice poziție și cu orice picior se impune, Hlistei a recurs din nou la „braziliana” sau „elastico” pentru că așa e el, îi vine să te dribleze și în lift, iar Cipri Rus a fost și el necruțător de câte ori i s-a ivit ocazie, fiind specialist în goluri cu… șpițul. În poartă, Seba Huțan a arătat de ce este de ani de zile cel mai bun de la Liga Desavoia.

    La turneu au participat șase echipe împărțite în două grupe: UTA, Telecom și Pecica, respectiv ACU, Viitorul și Old School. În finală s-au întâlnit UTA cu Telecom, o grupare care îi avea în componență pe Sergiu Pistol, Alin Gligor, Alin Pavel, Paul Copaci, Mitruț Copil, Amir Jorza, Paul Frandeș, Dani Iovu și „Știli” Abrudean. Au câștigat cu 6-5 cei de la UTA, echipă care a lăsat impresia că poate înscrie când dorește, deși „telefoniștii” au depus eforturi mari pentru a menține echilibrul, lucru care le-a și reușit până la 4-4.

    IMG 3547

    Evoluții apreciate au avit și cei de la ACU sau Viitorul, ambele echipe părăsind competiția în semifinale. Fador, Flavius Moisă, Alin Mihai, Cristi Irimia, Remus Avrămuțiu, Flavius Pavel, Cotuna, „Idu” Mezo, Adi Sas și Norbi Jozsa au fost cei de la Viitorul care trebuiau să lupte pentru locul trei contra celor de la ACU formați din: Pășcălău, Mițiți, Nistor, Lung, Bogoșel, Piț, Șuslak, Hetco, Norbi Varga, Radu Anca.

    Finala mică nu s-a mai jucat pentru că atenția s-a îndreptat spre Sebastian. Am urcat cu toții în restaurantul de la Baza Desavoia, acolo unde am avut parte de un prim moment emoționant. Un munte de om ca Dorel Toderaș, fost atacant al echipelor UTA, FC Bihor sau Pecica, a plâns ca un copil în timp ce toți cei prezenți i-au cântat „La mulți ani!” pentru cei 53 de ani pe care i-a împlinit, fiind recompensat cu un tort dar și cu trofeul pentru câștigarea turneului.

    IMG 3655

    Apoi au fost licitate cele 22 de tricouri, dar și o pereche de ghete, una de mănuși și o… cămașă. Licitația a fost deschisă cu tricoul lui Sabin Ilie din perioada Valencia. Primul câștigător a fost chiar Flavius Măduța, proprietarul Bazei Desavoia. Apoi, cele mai disputate tricouri au fost ale lui Adrian Petre, care a ajuns până la 800 de lei, al lui Răzvan Marin și al lui Daniel Pancu. Pentru tricoul lui Petre, care nu a mai stat la licitație pentru că a plecat din țară, s-au luptat Nicu Chiș și micuțul Luca Catanzaritti. A câștigat Nicu Chiș, dar i l-a făcut cadou micuțului Luca, fotbalist la Viitorul. Tricoul lui Pancu a fost adjudecat tocmai de unul dintre cei mai talentați elevi ai lui, Cătălin Hlistei, în timp ce tricoul lui Răzvan Marin a ajuns la celălalt rapidist, Amir Jorza.

    Ghetele lui Cipri Rus, cu care a marcat 12 goluri, au fost licitate și ele pentru suma de 500 de lei, acestea jungând la Paul Frandeș.

    Tânărul arbitru Darius Leah a câștigat licitația pentru echipamentul de UEFA Champions League al lui Ovidiu Hațegan.

    Cristi Barna a licitat și a câștigat pentru tricoul lui Dennis Man.

    Cum s-a desfășurat licitație:

    Sabin Ilie (Valencia) – 350 de lei Măduța

    Roland Nagy (Champions League – Steaua) – 550 de lei

    Gabi Tamaș (Spartak Moscova) – 250 de lei

    Daniel Pancu (Besiktas, tricou de campion în Turcia) – 700 de lei

    Florin Purece (Termalica) – 250 de lei Borz

    Ovidiu Hațegan (arbitru FIFA) – 200 de lei

    Mihai Butean (CFR Cluj) – 200 de lei

    Paul Copaci (Astra Giurgiu) – 400 de lei

    Denis Alibec (Astra Giurgiu) – 350 de lei

    Josip Ilicic (Atalanta) – 450 de lei

    ghetele de 12 goluri ale lui Ciprian Rus (UTA)  – 500 de lei

    Florin Iacob (UTA) – 300 de lei

    Adrian Petre (Esbjerg) – 800 de lei

    Ștefan Vlădoiu (CSU Craiova) – 300 de lei

    Alex Ioniță (UTA) – 500 de lei

    Amir Jorza (Rapid) – 700 de lei

    Nicușor Stanciu (Sparta Praga, Champions League) – 500 de lei

    Cătălin Hlistei (Rapid) – 600 de lei

    Romario Benzar (România) – 500 de lei

    mănușile lui Cristian Bălgrădean (FCSB) – 200 de lei

    Ciprian Rus (UTA) – 750 de lei

    George Țucudean (România) – 500 de lei

    Dennis Man (FCSB) – 600 de lei

    Răzvan Marin (Ajax, Champions League) – 800 de lei

    Cu alte sume donate de cei din sală, s-au strâns aproximativ 2500 de euro pentru micuțul Sebastian.

    VEZI GALERIA FOTO CU CLICK AICI

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.