vineri, 17 ianuarie, 2025

Special Arad Logo

    Fotbal degeaba! UTA și Poli Iași, două echipe care au arătat că își merită pe deplin locul…

    de Lucian Dănilă | 23 septembrie 2024, 10:07 PM | Recomandările editorilor | Sport

    5

    Dacă am plecat dezamăgiți de la stadion după meciul cu Hermannstadt, astăzi, după partida cu Poli Iași, fanii echipei UTA parcă simțeau o durere fizică din cauză că echipa lor favorită chiar a arătat că în acest sezon nu prea poate nimic… Dar chiar nimic. Au jucat degeaba.

    Nici n-are rost să înșiruim fazele de poartă pentru că meciul a fost atât de slab încât cu siguranță ținut locul unei pastile de somn pentru mulți dintre cei care au preferat televizorul. Cei care au ținut să asiste la acest meci de pe stadion s-au bucurat de vremea bună și a fost momentul perfect pentru socializare.

    Nici măcar nervi nu am văzut. Nici pe teren și nici în tribune. Spectatorii au fost atât de sedați încât abia au murmurat niște înjurături către Istvan Kovacs, un arbitru care aproape că nu a avut deloc treaba la meciul ăsta care se putea juca liniștit și cu arbitri. Ba am avut impresia că suporterii de la peluză au fost pe aproape să uite de oda dedicată lui Falcă, cea cu „du-te înapoi la Brad”.

    Prea multe n-ar fi de spus, dar lucrurile sunt destul de grave la UTA. Adică Rednic a făcut tot ce a ținut de el să mai schimbe ceva. L-a pus pe Van Durmen fundaș stânga, l-a titularizat pe Ghezali în locul lui Costache și Cîmpanu care nici astăzi n-au făcut doi cât unul bunicel. L-a pus pe Cristi Mihai în locul lui Hrezdac mizând că e ziua lui și doar, doar face ceva. A jucat de la început și Pedro, iar în locul lui Kadiri a revenit Dumiter. Rezultatul? Zero. Chiar zero la zero.

    Dumiter n-a existat, lui Kadiri i-a căzut mingea-n cap, Costache și-a făcut alergarea ca să doarmă mai bine, Mihai n-a fost mai bun decât Hrezdac, dar apoi nici Hrezdac decât Mihai, Fabry a ratat din nou, Omondi la fel de bezmetic, iar Pedro, deși n-a realizat mare lucru, a fost cel mai aplaudat la ieșirea de pe teren, atunci când publicul a taxat alegerea lui Rednic.

    Mircea Rednic nu e nici el bine. Echipa pare un fake chinezesc comparativ cu cea din sezonul trecut, iar de vină nu e nici terenul ICRTI, nu sunt nici sponsorii îia care dau doar 15.000 de euro, ci vina e chiar la Meszar și la Rednic, în această ordine, cei doi fiind „arhitecții” acestui lot care nu credem că are valoarea de a o ține pe UTA pe prima scenă dacă nu se schimbă cel puțin cinci-șase jucători.

    Cel mai bun de la UTA a fost din nou Robert Popa. A intervenit salvator la faza în care Talison a scăpat singur cu el în poziție centrală, Robert a respins chiar în pieptul jucătorului de la Poli Iași și mingea a ricoșat milimetric peste transversală. A fost cea mai mare ocazie a meciului, dar pe lângă acea fază, Popa a mai apărat patru-cinci mingi.

    UTA a avut câteva șuturi prin Pedro și Cîmpanu, a avut o ocazie mare prin Fabry, dar slovacul a șutat peste poartă, și ocazia lui Trif din minutele de prelungiri. Doar atât…

    Iar la final am auzit o ironie care se potrivește perfect cu momentul: „Nu-i nimic, nea Mircea, mai bagă o fisă…”

    UTA Arad – Poli Iași 0-0

    UTA: R. Popa – Râpă, Poulolo, Conte, Van Durmen – C. Mihai (77 Trif), J. Pedro (61 Hrezdac) – Ghezali (46 Costache), Fabry (77 Cîmpanu), Omondi – Dumiter (46 Kadiri). Pe bancă: Mitrovic – Borcea, Hrezdac, Benga, Trif, Costache, R. Cristea, Kadiri, Cîmpanu, Mabea, Zsori. Antrenor: Mircea Rednic

    Poli Iași: Fernandez – Atanaskoski, Guilherme, Samayoa, R. Ispas – Miskovic (82 Marchioni), Oum Gouet – Stefanovici (68 Gheorghiță), A. Roman, V. Gheorghe (68 Tailson) – Kamberi. Pe bancă: Ailenei, Niga – C. Silva, F. Ilie, M. Tănasă, Itu, Marchioni, G. Teixeira, Tailson, Gheorghiță, Dav. Popa, Harrison. Antrenor: Emil Săndoi

    Arbitri: Istvan Kovacs (Carei) – Mihai Marica (Bistrița), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare)

    Camera VAR: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș), Ferencz Tunyogi (Zalău)

    Observator FRF: Teodora Albon (Cluj)

    Delegat LPF: Claudiu Boaru (Mediaș)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nici nu stii cum e mai bine …. cert e ca sunt o gramada de bani aruncati (in buzunarul unora) pe supararea si nervii suporterilor. De conducere nu poti sa spui nimic, de nea Mircea nici atat … sa dam inainte atunci, ca e bine si asa rau. Poate ne salvam dupa injumatatire, sa avem doar ce injumatati, ne amintim ca anul trecut ne-a priit play-offul !!!

      +1 voturi
      +1
      -1
    2. Halal suporter(a)-La tribuna1 o nesimtita care loveste in Fabry si fetita lui !?suspendata pe viata din arena,amenda,scuze publice(sa o cunoastem tot aradul),iar eu in locul jucatorului o dadeam la militie,in judecata…bani grei de pe dansa si automat plecarea de la UTA.Aia e nebuna,e nescarpinata si i l-a trebuit pe decarul nostru de-l loveste in cap?

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.