UTA vine cu un punct de la Iași și are speranțe mari că se poate califica din Grupa C a Cupei României





UTA se întoarce cu punct de pe terenul echipei Poli Iași, un punct care dă speranțe că gruparea arădeană se poate califica din Grupa C a Cupei României, acolo unde mai are de jucat în deplasare la Ungheni, la începutul lunii decembrie, după care urmează să vină Farul la Arad.
Rednic nu poate fi acuzat că nu a părut interesat de această a doua competiție în care este angrenată Bătrâna Doamnă. Chiar dacă a trimis în teren o formație în care apăreau printre titulari portarul Mitrovic, aflat la debut, sau Dumiter ori Vuletich, totuși în primul unsprezece erau și Benga, și Conte, și Fabry sau Pedro. O echipă ofensivă, o echipă cu doi atacanți și pe lângă Fabry și Pedro, în linia mediană mai era și Ghezali, lângă unicul mijlocaș la închidere, Hrezdac.
Au fost menajați Robert Popa, Omondi, Costache și Poulolo, cu toții pe banca de rezerve, Tsouka, Cîmpanu și Cristi Mihai, toți cu probleme medicale,
UTA a și început ofensiv, dar după șutul blocat al lui Vuletich și bara lui Fabry, s-a cam încheiat cu ocaziile. Nici cei de la Iași nu au excelat, Săndoi alegând și el să-și menajeze mai mulți jucători.
Poli Iași a deschis scorul la prima greșeală a arădenilor. Hrezdac, cel care a câștigat în vară trofeul cu Corvinul, a pierdut mingea la jumătatea terenului, Harrison a plecat pe contraatac, i-a pasat în stânga lui Teixeira, acesta a pătruns în careu, a șutat, Mitrovic a respins tot la el, același Teixeira a pasat în fața porții de unde Harridon a înscris cu latul pentru 1-0. Până la pauză nu s-a mai jucat mare lucru, ocaziile lipsins la ambele porți.
Rednic l-a trimis la pauză în teren pe Costache în locul inexistentului Dumiter, iar UTA a început în forță și repriza secundă. După un șut al lui Fabry respins cu dificultate de Alenei și un șut peste poartă al lui Costache după o fază foarte bine construită de arădeni, avea să cadă și golul.
Fabry a înscris cu capul din fața porții în minutul 56 după o centrare excelentă de pe partea dreaptă a lui Ghezali. Era 1-1 și arădenii au scăzut apoi din intensitate. Deși elevii lui Rednic au condus ostilitățile pe teren, cu excepția unui șut alături al lui Fabry, nu am mai notat nicio ocazie a echipei îmbrăcate în roșu.
Gheorghiță a semnat ultima ocazie a jocului în minutul 84, atunci când șutul său din afara careului a fost respins peste poartă de Mitrovic. Până la final am mai asistat la accidentarea lui Benga, un semn de îngrijorare pentru Rednic, dar și debuutl lui Samson, juniorul adus din Ungaria la UTA.
O remiză care o pune serios pe UTA pe orbita calificării în faza următoare a unei competiții care asigură cel mai scurt drum spre Europa, iar cel mai bun exemplu este triumful celor de la Corvinul.
Urmează Dinamo…
Poli Iași – UTA 1-1 (1-0)
Harrison 31 / Fabry 56
Poli Iași: Ailenei – Itu, Umar, Fl. Ilie, Ispas – Ștefanovici (77 Vali Gheorghe), Miskovic, Marchioni (77 Da Silva), Teixeira (70 Gheorghiță) – Harrison (70 Tailson), Omrani.
Pe bancă: Niga – Todoroski, Da Silva, Atanaskoski, Samuel, Gheorghiță, V. Gheorghe, D. Popa, Tailson.
Antrenor: Emil Săndoi
UTA: Mitrovic – Râpă, Conte, Benga (88 Poulolo), Trif – Fabry, Hrezdac, J. Pedro, Ghezali (89 Samson) – Dumiter (46 Costache), Vuletich (77 Omondi).
Pe bancă: R. Popa – Poulolo, Mabea, Omondi, Cristea, Samson, Borcea, Zsori.
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe) – Daniel Vlase (Galați), Stelian Slabu (Brașov). Rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Camera VAR: Marian Barbu (Făgăraş – Braşov) și Claudiu Marcu (Constanţa).
Observatori FRF: Liviu Ciubotariu (Galați), Aurel Ionescu (București).
Comentariile portalului
Buie Mibi. Sine de tramvai uzate dar ei scumpesc biletul. Multa buie, dle drujbas frustrat.
Daca tot modificati preturile atunci faceti si imbunatatiri, igienizari mai dese, caci e groaznic de infect tot mijlocul de transport din Arad!!
Si ce avem noi din Transilvania cu această gașcă oficială de mardeiași? Vă mai amintiți de 10 august 2018!? Nu mai rețin care candidat la prezidențiale promisese (...)