Fostul Spital Municipal trece în proprietatea Consiliului Județean: „Un spital este o responsabilitate, nu o povară”
Comunicat. Trecerea clădirilor fostului Spital Municipal din proprietatea Primăriei în proprietatea Consiliului Județean Arad trebuie realizată printr-un protocol între cele două instituții, care să asigure finanțarea sistemului de sănătate, consideră deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
„Un spital este o responsabilitate, nu o povară. Am avut o discuție cu consilierii PNL, noi considerăm că transferul de proprietate nu trebuie să afecteze finanțarea sistemului de sănătate, trebuie să gândim soluții pentru a asigura condițiile cele mai bune pentru spitalele arădene. Acesta este motivul pentru care susținem încheierea unui protocol între Consiliul Județean și Primăria Arad, pentru asumarea clară a responsabilității pentru finanțarea sistemului de sănătate. Arădenii din municipiu reprezintă majoritatea pacienților Spitalului Județean și sunt convins că își doresc în continuare investiții în baza materială și în servicii medicale cât mai bune”, a declarat Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)