Fostul șef de „psihiatrie”, Cipri Luca și explicațiile lui înnebunitoare

    de Valer Mărginean | 24 mai 2022, 6:40 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    10

    A venit de la Spitalul de psihiatrie Ștei și vrea să fie managerul Spitalului județean Arad

    Un personaj, cândva celebru în Colegiul uninominal nr. 5 Arad, în care a fost ales deputat din partea PSD, ne umple prezentul cu dorința lui de a se insinua și în viitorul nostru ca manager al Spitalului județean Arad. De fapt, nu dorința este deranjantă, cât modalitatea în care și-o exhibă. Cu siguranță ați ghicit că personajul este Luca, Cipri Luca, acest „agent 000”, apărut, imaculat ca făina cu același cod, din neantul înspumat al Spitalului de psihiatrie Ștei pe care, zice el cu modestia pe care i-o uitasem în anii lui de bejenie, l-a „făcut primul din țară”. Ușor nedumeriți că nu a rămas acolo să-și savureze succesul, nu-l contrazicem.

    Înainte de toate, să spunem că anvergura politică și mai ales umană a lui Cipri Luca (pe numele său întreg, Ciprian-Florin Luca) nu depășește cu mult nivelul codului de mai sus. Ascensiunea i-o datorează celui care, dacă nu a fost, cumva, cel mai bun, cu siguranță a fost cel mai echilibrat, elegant și rafinat politician al Aradului din perioada post decembristă. Având aceste calități, era normal să nu-l împingă pe Cipri spre o carieră de decizie politică, ci spre una de „bandă transportoare” a deciziilor către primarii din județ. Deci, cam eșalonul 3, maxim 3,14 în partid. Apoi însă, și-a trădat mentorul, apoi a mai trădat și pe alții, a bântuit prin nu știu câte partide, dar și prin parlament, până a ajuns să viseze că ar putea conduce Spitalul Județean Arad. Iar de aici începe adevăratul motiv al atenției pe care i-o acordăm acum.

    Ca să-și poată împlini visul, fostul șef al „psihiatriei” din Ștei a trebuit să depună un proiect de management și, normal, să-l susțină în fața unei comisii. Proiect pe care, deloc surprinzător, l-a copiat „în proporție covârșitoare” după un alt proiect, prezentat și susținut în urmă cu un an, de un alt concurent desigur, la concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului județean Tg. Mureș, după cum a constatat comisia (am semnalat și noi, aici, unde avem și declarația lui năucitoare). Altfel spus, fostul deputat și fostul manager de spital a plagiat, dar a și mințit, sub semnătură proprie, că proiectul depus este în întregime al lui (la depunerea proiectului, candidații dau o declarație pe propria răspundere că proiectul este creație proprie).

    „Boală” la modă, de care suferă mediul academic și, în special, cel politic românesc, plagiatul este definit în Dex (1998) ca fiind „Operă literară, artistică sau ştiinţifică a altcuiva, însuşită (integral sau parţial) şi prezentată drept creaţie personală”. Studiul ilustrului fost manager de la „psihiatria” Ștei privind plagiatul s-a oprit aici și astfel a rămas cu ideea, falsă, de altfel, că un proiect de management nu poate fi plagiat pentru că nu este „literatură, poezie sau altceva artistic” (citat aproximativ din îmbârligata argumentație lucacipriană).

    Să încercăm să-i explicăm amintitului ilustru ce-i cu „furtul de idei” numit plagiat, fără a intra în detalii etimologice, deși poate l-ar interesa să afle că părerea majoritară este aceea că termenul francez „plagiat”, preluat ca atare în limba română, ar fi format din franțuzescul „plagiaire” (plagiator) și sufixul -at, „plagiaire” fiind un împrumut din latină: plagiarius – „cel care fură şi revinde sclavii altuia”. Am observat, din explicațiile sale privind „imposibilitatea de a plagia un proiect de management pentru că acesta se face conform unor legi” (înnebunitoare explicație!), că Cipri este foarte subtil, așa că îl asigurăm că nu va fi acuzat de furt de sclavi. Idei, da, a cam furat. De altfel, la fel de înnebunitor, a recunoscut chiar el că „s-a inspirat” din mai multe proiecte, dar nu a plagiat… În fața unei asemenea argumentații nu pot să nu-mi amintesc de un alt ilustru gânditor contemporan, Gigi Becali, care spunea: „M-am certat și cu Mitică Dragomir, dar fără jigniri. El m-a făcut oligofren, eu l-am făcut zdreanță, dar nu ne-am insultat”.

    Dincolo de „zdrențe și oligofreni”, plagiatul este un furt al unei creații a minții sau a unei părți dintr-o creație a minții, adică, o însușire fără drept a unui „bun” aflat în proprietatea intelectuală a celui care a creat „bunul” respectiv. Și, spre știința domnului fost deputat și fost manager de spital, dreptul de proprietate intelectuală este protejat inclusiv prin Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 27).

    Pe de altă parte, măcar ca fost deputat, fostul șef de „psihiatrie” ar fi trebui să știe că printre cele aproximativ 10 mii de acte normative valabile în prezent în România, există și o lege privind drepturile de autor și drepturile conexe (nr. 8/1996) care, la art. 7 prevede următoarele: „constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt: a) scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator; b) operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele (s.n.) și documentațiile științifice (…)”.

    Proiectul de management nu poate fi, așa cum sugerează Ciprian F. Luca, o înșiruire de spicuiri din diferite acte normative ce guvernează o anumită activitate, în cazul de față, cea din Sănătate. După cum nu poate fi nici rodul cumulului de „inspirații” luate din alte proiecte. Un non-sens, de altfel, pentru că, de vreme ce sunt „doar fragmente din legislație”, toate proiectele trebuie să fie la fel, deci numai un imbecil s-ar „inspira” din mai multe astfel de proiecte care sunt, nu-i așa?, identice. Ar fi suficient să se inspire din unul. Ca să nu mai spun că însăși ideea unui concurs între „proiecte identice” este un non-sens.

    După ce i se va vindeca fractura de logică, poate va înțelege fostul manager (?!) de „psihiatrie” că un proiect de management este un document programatic, o creație originală în care sunt prezentate ideile proprii ale autorului privind conducerea domeniului vizat, în limitele legislației specifice și, desigur, într-un anumit scop. Ideea unui proiect de management nu este să prezinți, oarecum propagandistic, necesitatea reducerii unor cheltuieli materiale, de exemplu, ci cum anume ai gândit că se poate face reducerea. Or, așa ceva trebuie gândit cu propria minte, nu „inspirat” din alte proiecte.

    Nu mă aștept ca fostul deputat să înțeleagă ceva și să-și accepte eșecul. De altfel, a anunțat că va contesta orice rezultat al concursului dacă nu el va fi alesul. Prin urmare, Aradul va mai avea un Orban și la Spitalul județean, în afara celui de la Filarmonică. Iar vina nu este doar a celor doi „apostoli” ai contestațiilor, Luca și Orban, ci și a celor care au organizat aceste concursuri. Poate și a legislației excesiv de permisive cu plagiatorii (hoți de idei) sau cu vădit incompetenții. Bunăoară, plagiatorii și cei care prezintă proiecte de management sub un anumit standard, nici nu ar trebui să fie primiți în concurs. Probabil însă că ar fi greu de realizat un regulament atât de strict, pentru că, nu-i așa?, trebuie să „avem grijă și de al nostru”.

    Apropo: știe, oare, cineva cum au fost sancționați cei/cea/cele care au greșit documentele de procedură la „concertul” lui Orban de la Filarmonică, oferindu-i, astfel, posibilitatea de a contesta, cu succes, evaluarea?

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Parerea mea este ca se insista foarte mult pe forma si nu se discuta fondul problemei. Mi se pare mult mai important daca acel proiect este bun sau nu pentru spitalul din Arad, decat daca este 80% preluat din alte parti. Si mi se pare si mai important ceva ce pe dumneavoastra, domnule Marginean, pare ca nu va intereseaza aproape deloc: performanta pe care a avut-o ca manager la celalalt spital. Daca acolo a facut treaba buna, iar proiectul de manager nu era 100% creatia lui, vi se pare un lucru chiar asa de rau?

      0 voturi
      +1
      -1
      • @Florin – cu cine să se discute fondul problemei? Eventual cu autorul adevărat al proiectului, nicidecum cu acela care l-a copiat. Iertați-mă, dar în logica asta nu mai este nevoie de niciun concurs. Alegem un proiect bun și îl aplicăm, prin oameni numiți, în toată țara. Și nu doar la spitale, ci în toate domeniile.
        Despre performanțele lui C. Luca la Ștei a vorbit doar el. Am căutat informații dsr nu am găsit nici măcar una care să-i confirme afirmațiile.
        Și nu, nu cred că un proiect furat (copiat) poate fi temei pentru angajarea cuiva ca manager. Cine nu-i capabil să conceapă un proiect de management bun nu poate fi un bun manager.
        Dvs. v-ați lăsa operat de un chirurg care și copiat licența si a copiat la toate examenele, dar după cele mai bune lucrari? Nu cred și nici nu vă doresc așa ceva.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Incep cu sfarsitul comentariului dumneavoastra si va raspund categoric: DA. Nu doar ca m-as lasa operat, dar chiar am fost operat de un chirurg foarte bun (zic eu). Si cand zic foarte bun, ma refer la faptul ca am discutat cu niste colegi de lucru care au fost operati in trecut de dansul si erau foarte multumiti si mai apoi la faptul ca eu insumi am fost foarte multumit de modul in care am fost tratat. Daca ati veni dumneavoastra acum sa-mi spuneti ca 80% din nu stiu ce lucrare a dansului a fost elaborata pe baza unei alte lucrari avuta ca model, eu tot la dansul m-as duce sa ma operez.
          Probabil ca si dumneavoastra cand va alegeti un medic va ghidati totusi mai mult dupa ceea ce a realizat practic in meseria lui si nu va apucati sa-i analizati dosarele, proiectele si examenele care l-au adus in acel post.
          Revenind la problema noastra, de aia ziceam eu ca poate ar fi mult mai relevanta o ancheta jurnalistica din care sa reiasa cum a condus domnul Luca un alt spital, decat faptul ca a preluat structura si multe formulari dintr-un alt proiect (am vazut cateva din paginile “plagiate” si mi se par niste chestii generaliste pentru care nu as face un capat de tara; recunosc, nu am studiat chiar tot documentul). Oricum mi se pare mult prea dura catalogarea lui ca “proiect furat”.
          Cat despre faptul ca in logica mea “nu mai este nevoie de nici un concurs”, va raspund ca intr-adevar cam asta e parerea mea: decat asa concursuri cum se fac acum pentru ocuparea unor astfel de posturi, mai bine lipsa. Si eu cred ca dumneavoastra stiti mult mai bine decat mine ca majoritatea lor sunt niste “facaturi” si ca se stiu foarte bine castigatorii dinainte de a avea loc “concursul”.

          --1 voturi
          +1
          -1
          • @Florin – Exemplul dvs. nu răspunde întrebării mele. Asupra chirurgului care v-a făcut operația nu a planat o suspiciune de copiat la examene și/sau plagiat lucrarea de licență. Ca să nu mai spun de dovada plagiatului… Prin urmare, nu mi-ați răspuns 😊
            Pe de altă parte, care ar fi interesul arădenilor pentru o anchetă jurnalistică având ca obiect activitatea de manager a lui Ciprian Luca la Ștei? Niciunul, după părerea mea. Dacă a făcut acolo lucruri bune, bravo lui, nu are decât să le pună în practică în Arad. Dar nu copiind din alte proiecte, de pe la Tg. Mureș, de exemplu.

            0 voturi
            +1
            -1
            • Da, intr-adevar aveti dreptate, nu am raspuns intocmai la intrebarea dumneavoastra, ci am modificat-o putin incat sa se asemene cat de cat cu cazul pe care il discutam de fapt. Adica mi se pare mult mai aproape de “cazul Luca” sa presupunem ca acel medic ar fi copiat vreo 80% din proiectul cu care a ajund sa zicem “seful sectiei chirurgie”, decat sa presupunem, cum ziceati dumneavoastra ca ar fi copiat la examenul de licenta si la toate examenele. Mi s-a parut mult prea exagerata comparatia, de aceea mi-am permis sa-mi “ajustez” putin intrebarea. Insa concluzia in acest mic exercitiu propus de dumneavoastra e ca merg la un medic care si-a dovedit competenta profesionala in mod practic, nu ma apuc sa verific cum a ajuns in acel post.
              De aceea raman si la parerea ca e mai important cat de bine a condus domnul Luca un alt spital, decat cata originalitate a adus in acest proiect de management. Pe cati aradeni ar fi interesat acest lucru, asta sincer nu stiu sa va spun. Posibil sa aveti dreptate si sa ii intereseze mult mai mult ceea ce le-ati prezentat dumneavoastra.

              0 voturi
              +1
              -1
        • “Despre performanțele lui C. Luca la Ștei a vorbit doar el. Am căutat informații dsr nu am găsit nici măcar una care să-i confirme afirmațiile.” – spuneti dumneavoastra.
          Am cautat si eu informatii despre managementul domnului Luca la spitalul Stei si eu se pare ca am avut mai mult noroc, pentru ca imediat mi-au aparut cateva articole pe acest subiect. In unul din ele zice cam asa: “…s-a dăruit total pentru recuperarea celor bolnavi de aici. A construit acolo o fermă, a implementat proiecte de ergoterapie, de terapie prin artă, în urma cărora aproape 100 de bolnavi s-au recuperat, verdictul fiind dat de comisiile de specialitate. Mai mult decât atât, Ciprian Luca a creat circuite separate în pandemie, astfel încât aici nu a fost niciun caz de COVID.”

          0 voturi
          +1
          -1
    2. am o intrebare: cei care au fost in comisie erau profesionisti sau??? au evalat proiectele dupa ce grila comunicata anterior candidatilor sau ? a fost sustinut si discutat cu candidatul proiectul fiecaruia sau ale tuturor, ca daca nu, atunci orice numar inmultit cu zero da zero . orice proeict trebuie sa aiba doar un sambure de originalitate dar restul e maculatura, a fost identificat punctul de originalitate?

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Corect. Pentru o buna informare trebuie sa incercam sa gasim mai multe surse si apoi sa ne formam propria parere. Deci imi confirmati faptul ca pe net exista informatii despre managementul domnului Luca de la spitalul din Stei. Unele apreciative, altele … precum cel pe care l-ati prezentat. Minusul principal al acestuia din urma pare a fi ca nu prezinta nici un fel de drept la replica. Acelasi subiect este prezentat insa si de alte surse, unde apare si dreptul la replica, in care domnul Luca zice, printre altele, ca: “In spital sunt 300 de pacienti din care 188 cu drept de vot, din acestia 155 si-au manifestat dorinta de a vota. Toti cei 188 de pacienti au discernamant..”

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru Larisa

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.