sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Fostul polițist Cosmin Pană a fost condamnat la un an de închisoare cu executare în cel mai „ușor” dosar pe care-l are

    de Special Arad | 4 septembrie 2020, 1:37 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Agentul-șef Cosmin Ștefan Pană, trimis în judecată de procurori pentru infracțiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006), fiind acuzat de contrabandă cu țigări neaccizate, a fost condamnat ieri de magistrații Judecătoriei Arad. La sfârșitul lunii octombrie 2019, fostul agent-șef Cosmin Pană, de la Poliția Rutieră, a fost prins în flagrant, pe DN7, între Nădlac și Pecica, având în mașină 6 baxuri de țigări de contrabandă. Polițistul a fost reținut la acel moment de lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timiș.

    Ulterior, în două luni, procurorii au instrumentat dosarul și l-au trimis în judecată pe Pană, în ciuda zvonurilor care circulau, legate de o scăpare a agentului șef, ca urmare a denunțurilor făcute pe numele unor colegi din IPJ Arad.

    Cum spuneam, ieri, Cosmin Pană a fost condamnat la un an de închisoare cu executare. Chiar dacă aceasta nu pare o sentință foarte dură (cu drept de recurs, nefiind definitivă), fostul polițist va avea probleme mari mai ales că în lucru este și un alt dosar, mult mai greu, iar detalii puteți găsi citind: Arest de 30 de zile pentru agentul Cosmin Pană în dosarul care ar putea exploda în viitoarele săptămâni

    Mai jos, sentința pe scurt:

    Sentina Pana

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Si ramane doar cu un an de puscarie? Dupa ce avea camionetele si microbusele si halele de pe cocorilor pline de tigari plus agricultura de canabis?? Asa lege avem in Romania?? Legea se aplica doar in cazul fraieriilor?? La puscarie cu el faceti dreptate, nu ca vezi doamne e politist gata ii dam un an.. a gresit a platit 5-7 ani trafic de tigari,8-10 ani agriculutra de canabis ce urma scoasa pe piata

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.