joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Forum economic internațional despre provocări, realități și perspective în industria vinului în Europa de Est

    de Special Arad | 12 iulie 2021, 11:55 AM | Business

    0

    Evenimentul internațional care se va desfășura între 30-31 iulie 2021 în format online, reprezintă propunerea companiei americano-române OenoCo Internațional pentru exponenții domeniului vitivinicol din Europa Centrală și de Est.

    Forumul va aborda o paletă largă de subiecte de interes pentru producători, importatori/distribuitori, somelieri precum și pentru afacerile conexe industriei vinului. Astfel, se vor discuta următoarele teme: sustenabilitate și schimbări climatice în sectorul vitivinicol, impactul Covid-19 asupra industriei vinului din Europa Centrală și de Est, importanța certificărilor de calitate, clarificarea derivatelor de vin, folosirea noilor tehnologii în domeniu, tematica soiurilor autohtone, turismul vinului și impactul acestuia asupra comunităților locale, precum și provocările dezvoltării profesionale în sector.

    Numeroasele parteneriate încheiate în vederea acestui forum cu Camere de Comerț, Instituții diplomatice și administrative din țările Europei Centrale și de Est relevă importanța sectorului vitivinicol în economiile regiunii. Participarea la acest eveniment facilitează relaționări diverse și pe multiple paliere.

    Obiectivul principal urmărit de organizatorii acestui eveniment de anvergura rezidă în creșterea potențialului economic al domeniului vitivinicol din spațiul cuprins între Marea Adriatică și Marea Baltică pe deoparte și între Munții Tatra și Marea Neagră.

    Unul dintre elementele de noutate adus în perspectiva oferită de prezența unor exponenți de marcă ai industriei vinului din SUA asupra problematicii domeniului vitivinicol din Europa Centrală și de Est.

    Producătorii vor beneficia de facilitarea diseminării informației prin formatul B2B către potențiali investitori în domeniu de pe piețele internaționale.

    „Zona Europei Centrale și de Est va intra în atenția specialiștilor americani ceea ce va aduce dupa sine intratrea pe piața americană a brand-urilor de referință”, a precizat Paula Stanca, CEO OenoCo Internațional și CMS Certified Sommelier.

    „Forumul este gândit și ca o veritabilă platformă de relaționare economică, investitorii occidentali putând astfel cunoaște mai bine realitățile și oportunitățile din economiile statelor central și est europene”, a afirmat Antoniu Martin, Coordonatorul Departamentului Europei Centrale și de Est din cadrul OenoCo Internațional.

    Paula Stanca Antoniu Martin

    „În analizele specialiștilor americani, domeniul vinului din regiunea amintită are numeroase puncte tari – calitatea vinului, sectoarele conexe care s-au dezvoltat –, însă și destule limite precum inexistența consorțiilor sau asociațiilor care să promoveze în mod optim exporturile spre Occident sau cadrul legislativ insuficient adaptat la provocările pieței globale”, a mai adăugat Paula Stanca.

    Cu ocazia forumului va fi lansat și Consorțiul „Vinuri Carpatine” care va avea menirea de a coagula producători din arealul carpatic.

    OenoCo Internațional este o companie americano-română care activează în principal în spațiul Europei Centrale și de Est în domeniul vitivinicol, realizând consultanța și suport în vederea identificării de noi piețe, organizării de forumuri internaționale de profil, creșterii calității produselor și obținerea de certificări de calitate a vinului.

    Compania s-a impus până în acest moment prin realizarea unei promovări internaționale – în SUA – a sectorului vitivinicol din Republica Moldova.

    Compania OenoCo Internațional este rezultatul inițiativei unui grup de importanți oameni de afaceri americani din diverse domenii care și-au asumat astfel un demers investițional sustenabil în regiunea Europei de Est. Constituirea OenoCo Internațional s-a realizat în urma unor studii profesioniste care au relevat creșterea importanței economice și politice a Europei de Est la nivel global. Statele de aici au înregistrat în ultimii ani progrese semnificative în planul respectării valorilor democratice și interiorizării principiilor economiei de piață. Totodată, se remarcă creșterea importanței regiunii Europei de Est în proiecțiile de politică externă americană.

    Informații detaliate despre forum le puteți găsi pe www.oenoco-international.com.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.