Florin Tripa: „CJA trebuie să organizeze licitația traseelor de transport în favoarea cetățenilor, nu a firmelor de casă“

Compania de Transport Public Arad intenționează să renunțe, începând cu luna decembrie, la deservirea a nu mai puțin de 83 de trasee din județ. În urma acestei decizii, mii de cetățeni din județul Arad riscă să nu mai beneficieze de acces la mijloacele de transport în comun.
„Renunțarea la deservirea a nu mai puțin de 83 de traseee din județ este o măsură inacceptabilă pentru o companie publică, care ar trebui să lucreze în primul rând în beneficiul cetățenilor. Din păcate, în ultimii ani, și la capitolul transport public, autoritățile județene au urmărit interesul unor firme private, în timp ce interesul cetățeanului a fost uitat. Fac un apel la conducerea Consiliului Județean Arad, să refacă traseele din județ, astfel încât să nu mai avem traseele rentabile acaparate de firmele private, iar cele mai puțin rentabile să rămână la CTP Arad, care, iată, să vină acum să ne spună că nu mai poate face față cheltuielilor.
Am văzut din partea domnului Cionca tot felul de scuze, dând vina pe lege, pentru a masca incompetența în a rezolva problema transportului public în județ. Nu, domnilor liberali, nu legea este de vină pentru că am ajuns în această situație, pentru că firmele de casă au pus mâna pe toate traseele bune, în timp ce traseele mai puţin profitabile au fost aruncate în curtea CTP. Legislația a fost modificată tocmai pentru a elimina mafia din acest domeniu. Dacă și CJA este afectat de această lege, ce să înțelegem, că sunt implicați și acești domni în mafia transporturilor ? Eu sper că nu. Dar de acest lucru ne vom lămuri atunci când CJA va relicita traseele din județ. Sper să fie o licitație pentru cetățeni și nu una pentru firmele de casă, în urma căreia mii de arădeni să nu mai aibă acces la transport public“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
.....pentru că sunt cu toții incompetenți, ultimii din școala ce au absolvit _ o , coada cozii în domeniul științei, civilizației, culturii ; sau pe scurt incapabili incapabililor !
Aveți dreptate. Însă, v-as ruga sa vă adresati ENEL-ului cu o problemă. Stiti probabil când o să vă răspundă?... Dacă nu stiți, întrebati-i pe alții. (...)
Nu comentez daca are sau nu dreptate personalul din învățământ. Doar o remarca: este normal sa ceara un salariu cat MEDIA pe economie pentru un debutant???!! Oare celelalte (...)