Sună telefonul lui Lucian și, contrar obiceiului, răspunde. O voce cunoscută îi spune: „Am să vă dau o vese tristă, a murit tata”. Era Gigi, fiul celui care a fost cea mai mare vedetă a fotbalului arădean, Flavius Domide. În câteva minute firele telefoanelor s-au înroșit, cum se spune, mulți colegi, foști fotbaliști sau pur și simplu cunoscuți întrebau dacă este adevărat.

Din păcate, este adevărat: Flavius Domide, cel mai frumos fotbalist de la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, cel care a fost până în ultimele clipe ale vieții cea mai mare vedetă, poate singura, care a îmbrăcat vreodată tricoul pe care scrie UTA, nu mai este printre noi.

N-a spus-o niciodată, nu s-a plâns niciodată, dar cu siguranță a simțit mereu că ar fi meritat mai mult. De la club, de la comunitate, de la viață. Și nu pentru că a fost considerat un fotbalist frumos, ci pentru că a fost un OM frumos, cu suflet atât de mare încât putea cuprinde toate stadioanele pe care a jucat sau pe care ar  fi meritat să joace.

Nu vom afla niciodată dacă Flavius Domide ar fi fost mai apreciat în alte părți ale lumii fotbalistice.

Probabil că da. Pentru că avea toate datele pentru a primi rolul principal într-o poveste despre fotbaliști talentați, adulați de spectatori, apreciați de colegii de echipă sau de adversari, iubiți de cele mai frumoase fete. Nici nu vom ști dacă ar fi schimbat viața de vedetă retrasă a Aradului fotbalistic cu aceea de prizonier al fotoreporterilor și admiratoarelor.

Putem doar bănui, cei care l-am cunoscut, că ar fi ales viața pe care a trăit-o, în liniștitul Arad unde era apreciat și iubit pur și simplu. De fapt, sigur ar fi ales viața tihnită. Flavius Domide putea fi o vedetă, putea fi un playboy, dar a preferat o altă cale, a tihnei familiale și a simplității sportive de cel mai înalt nivel.

Mulți au spus și încă mai spus că ar fi meritat o statuie. Poate o va avea cum, după ce nu mai este printre noi.

Oricât de greu ne este să acceptăm ideea, Flavius Domide nu mai este printre noi. A plecat liniștit, cuminte așa cum a trăit în cei aproape 80 de viață – pe care i-ar fi împlinit anul viitor, în 7 mai (nu 11, cum se mai scrie). Și ne va fi tare dor de el, de liniștea, bunătatea și modestia lui.

Rămas bun, Flavius Domide!

Citește și:

Enola Day – Baronul, UTA, orașul și Flavius Domide