sâmbãtã, 11 mai, 2024

Special Arad Logo

    Firma SPIC SRL a câștigat, în primă fază, licitația pentru pasajul din Micălaca

    de Raluca Medeleanu | 22 martie 2022, 6:19 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    (foto: DRDP Timișoara / Facebook)

    Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timişoara anunță că a stabilit rezultatul procedurii de atribuire a contractului pentru construirea obiectivului „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad – București”, mai exact a pasajului de la ieșirea din cartierul Micălaca, către Vladimirescu.

    „În urma licitației, ofertantul desemnat câștigător este SPIC SRL. Acesta va realiza lucrările la o valoare de 31.146.994,98 lei fără TVA.
    Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, dacă este cazul”, spune DRDP Timișoara.

    Menționăm că după ce proiectul a fost blocat ani de zile din varii motive (lipsă bani de la Guvern, apoi procedura complicată de expropriere a terenurilor), Primăria municipiului Arad a anunțat în noimebrie 2021 că a intrat în drepturi asupra terenurilor. Vorbim de un culoar, împărțit în 8 zone, care se întinde pe circa 7,5 hectare, fiind vorba atât de terenuri intravilane cât și extravilane. Exproprierile s-au efectuat la 40 de proprietăți. Din acel moment, CNAIR a primit undă verde pentru a putea reîncepe licitația pentru efectuarea lucrărilor, licitație în urma căreia a fost desemnată acum firma SPIC SRL.

    Despre SPIC SRL vă informăm că este o firmă italiană, fondată în 1985, specializată în construirea viaducturilor, pasajelor și podurilor, care are 370 de angajați și o cifră de afaceri (în 2020) de 33 milioane de euro. Din 2007 s-a extins în afara Italiei și la ora actuală are filiale în mai multe țări din Europa și chiar și pe coasta de nord a Africii. În România deține o singură filială, la Timișoara, din 2020.

    Menționăm că în România, SPIC SRL a mai construit viaductul de autostradă, peste râul Argeș, la Pitești (între 2014 și 2020), de o lungime totală de 120 m, din structură mixtă, pe metoda de împingere.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.