O firmă din Timiș construiește la Semlac cea mai mare fermă de reproducere a porcilor din Europa





Una dintre cele mai mari ferme de reproducţie suine din Europa se construieşte cu 20 de milioane de euro în comuna arădeană Semlac, potrivit timisoarastiri.ro.
Investiția aparține unei firme din județul Timiș și este cea mai mare din ultimii 30 de ani în zonă, scrie Agerpres.
Conform sursei citate, investiţia se derulează pe un teren privat de 14 hectare, din care 23.000 de metri pătraţi reprezintă construcţiile. Vor fi create 30 de locuri de muncă în primă etapă, însă complexul zootehnic ar urma să fie extins în următorii ani.
Primarul comunei Semlac, Letiţia Stoian, a declarat joi că patru hale din şase au fost deja ridicate în ultimele două luni, iar complexul zootehnic va fi deschis la finalul lunii august.
„Este o investiţie 100% românească, a unei companii din Timiş. Va fi cea mai mare fermă de reproducţie suine din Europa şi cu cele mai noi tehnologii existente la ora actuală, conform discuţiilor pe care le-am avut cu investitorii. În primă fază vor fi şase hale, însă complexul va fi extins. Se va produce material genetic propriu, iar produsul final vor fi purceii de până la 25 de kilograme, care vor merge apoi în alte ferme de creştere ale partenerilor”, a declarat primarul.
Comentariile portalului
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)
Toate la un loc !