Finlanda susține aderarea României la Schengen





Ministrul de externe al Finlandei, Pekka Haavisto, i-a transmis omologului său Bogdan Aurescu „sprijinul deplin și necondiționat al țării sale pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a transmis Ministerul român de Externe.
Bogdan Aurescu a avut astăzi, 20 iulie, discuții telefonice cu miniștrii afacerilor externe din Finlanda și Suedia, Pekka Haavisto, respectiv Ann Linde. Șeful diplomației române i-a informat pe cei doi omologi că Parlamentul României a ratificat protocoalele de aderare a celor două state la NATO, scrie Libertatea.
După ce țările membre NATO reunite la summitul de la Madrid, la finalul lunii trecute, au invitat oficial Finlanda și Suedia să se alăture Alianței pentru întărirea securității, în fața amenințării Rusiei, cele două țări i-au mulțumit ministrului Bogdan Aurescu pentru implicare și pentru demersurile diplomatice făcute anterior „pentru a facilita o decizie favorabilă Suediei și Finlandei”.
Totodată, șeful diplomației române a ridicat și subiectul aderării României la spațiul Schengen în discuția avută cu omologul finlandez, precizând că acesta este un „obiectiv prioritar pentru România”.
Comentariile portalului
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==
== MAHALAUA EUROPEANA PLINA CU GHIAURI PUSIFICATZI == SCARBA MI E
Sa jignești îți place. Atât poți, asta faci. Vezi că o zi are 24 de ore și începe la miezul nopții 🤣