Finalizarea Loturilor 3 și 4 din Autostrada Lugoj-Ilia-Deva este „departe” datorită birocrației





Știri Arad. Finalizarea lucrărilor la Loturile 3 și 4 din Autostrada Lugoj – Deva în 2017 e foarte greu de crezut, în condițiile în care Lotul 2, finalizat de câteva luni, așteaptă să fie recepționat de experți.
Asociatia Pro Infrastructura trage un semnal de alarmă cu privire la segmentul 3 al acestei autostrăzi care riscă să devina și el un muzeu în aer liber, precum precedentul. Este vorba de tronsonul Holdea – Ilia, unde au fost făcute (în 24 februarie) o serie de fotografii cu stadiul execuției.
Cei de la Pro Infrastructura atrag atenția că este vitala rezolvarea descărcării de la Holdea, care se împiedică, normal, în birocrație, iar nodul de trafic nu a fost definitivat.
A1 Lugoj – Deva Lot 3 are o lungime de 21,14 Km, iar constructor este o asociere: JV Teloxim Con SRL / Comsa SA / Aldesa Construcciones SA / Arcadis. Valoarea contractului e de 579.92 milioane lei, termenul de finalizare inițial fiind mai 2016.
A1 Lugoj – Deva lot 4 are o lungime de 22,14 Km, iar constructor este UMB – TEHNOSTRADE SRL. Valoarea contractului e de 419.4 milioane lei si ar fi trebuit sa fie gata tot in mai 2016.
Așadar, Lotul 3 ar putea fi inaugurat totuși în 2017, după cum susținea recent și ministrul Transporturilor Răzvan Cuc. Cât despre Lotul 4, trebuie menționat faptul că nici până acum, la 3 ani de la semnarea contractului de execuție și la câteva luni de la revizuirea acordului de Mediu, nu au fost eliberate autorizațiile de construire.
Sursa foto: Pro Infrastructura
Comentariile portalului
Va fi un nou record de prezenta in diaspora. Rămâne de văzut dacă din nou diaspora va înclina balanța decisiv și în favoarea cui.
Ca respect pentru munca DVS de documentare, chiar dacă ați greșit din nou contextul. De două ori cel puțin. Prima dată când nu observați că (...)
Discurs de ni-no, ni-no a domnului Georgică. S-au rușinat și suveranistii lor de okoshu nostru, protejatu' la Piticul Diliu Pinocchio.