vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Filmul „Sindicalista“, în premieră la Cinema Arta

    de Special Arad | 18 aprilie 2023, 2:05 PM | Cultură | Film

    0

    (foto: Transilvania Film)

    Un nou film din calendarul Transilvania Film, „Sindicalista“ (La Syndicaliste, 2022), cel mai recent film al lui Jean-Paul Salomé, va avea premiera, săptămâna aceasta, în cinematografe, inclusiv la Cinematograful „Arta“ din Arad.

    Thrillerul cu Isabelle Huppert în rolul principal, inspirat de un caz real, care spune povestea unei femei care denunță afacerile ilegale ultrasecrete din sectorul nuclear francez, devenind astfel ținta unor presiuni enorme din partea companiei pentru care lucrează, dar și a guvernului va putea fi văzut vineri, 21 aprilie, de la ora 19:00, accesul publicului fiind gratuit.

    Filmul a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția.

    Are suspans, răsturnări de situație, twisturi și alte ingrediente care-l fac accesibil unui public mai larg.

    Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ din Arad sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

    SINOPSIS:
    Maureen Kearney, reprezentanta șefă a sindicatului unei multinaționale franceze din domeniul energiei nucleare, este agresată violent în propria casă  în urma denunțurilor pe care le face cu privire la afacerile ultrasecrete din sectorul nuclear francez. Viața ei este complet dată peste cap atunci când este nevoită să lupte singură cu reprezentanții guvernului și cu liderii industriei pentru a scoate la lumină scandalul și pentru a apăra peste 50.000 de locuri de muncă.  Un subiect sensibil, o anchetă sub presiune care sădește îndoială în mintea anchetatorilor și în care Maureen, deși la început victimă, devine suspectă.

    SINDICALISTA (La Syndicaliste)
    Regia: Jean-Paul Salomé
    Cu: Isabelle Huppert, Grégory Gadebois, Francois-Xavier Demaison, Marina Fois
    Durata: 121 minute
    Țara: Franța
    Limba: Franceză
    Gen: Thriller
    Rating: Acordul părinților pentru copiii cu vârste mai mici de 12 ani

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.