sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Filmul „Amelia“, în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“

    de Special Arad | 11 iulie 2023, 2:52 PM | Cultură | Film

    0

    Lungmetrajul „Amelia“ (r. Mira Nair), inspirat din viața aviatoarei Amelia Earhart, în care Hilary Swank și Richard Gere fac echipă, va fi proiectat în grădina de vară de la Cinematograful „Arta“ din Arad.

    Filmul va rula vineri, 14 iulie 2023, de la ora 21.45 iar accesul este gratuit.

    Actrița Hilary Swank, deținătoare a două premii Oscar, întruchipează această figură legendară a Americii într-un film despre o vizionară, despre o luptătoare, despre o legendă: Amelia Earhart.

    Evenimentele de la Cinematograful „Arta“ sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

    Sinopsis:

    Într-o perioadă în care femeile abia obținuseră dreptul de a vota, iar meseria de pilot era considerată foarte periculoasă chiar și pentru bărbați, o femeie a îndrăznit să spulbere toate prejudecățile și să intre în istorie.

    Numele ei este Amelia Earhart (Hilary Swank).

    Mânată de o curiozitate imensă față de tot ceea ce i-ar putea oferi viața, Amelia a depășit toate obstacolele și a devenit prima femeie pilot care a traversat singură Atlanticul cu avionul. Însă viața ei nu s-a rezumat numai la avioane: a scris articole în numeroase publicații, a fost designer vestimentar și a susținut drepturile femeilor.

    Succesul de care s-a bucurat și felul în care a ajuns cunoscută pe întregul continent american s-au datorat căsniciei tumultoase cu editorul George Putnam (Richard Gere). Uniți de ambiții comune, admirație unul față de celălalt și o dragoste puternică, Amelia și George au fost nedespărțiți chiar dacă, la un moment dat, ea a avut o aventură pasională cu Gene Vidal (Ewan McGregor).

    După ce devine prima femeie care pilotează un avion deasupra Atlanticului, Amelia ajunge subiect de admirație pentru toate femeile americane. Până și Prima Doamnă a Americii, Eleanor Roosevelt (Cherry Jones), îi cere ajutorul și o felicită pentru ambiția și curajul de care a dat dovadă.

    Cariera acestei senzaționale femei va lua sfârșit în 1937, odată cu dispariția misterioasă în timpul celei mai curajoase aventuri din viața ei. La doar 40 de ani, Amelia încearcă, de una singură, să zboare în jurul lumii, convinsă că așa va deveni cea mai cunoscută femeie a momentului. Și a avut dreptate!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.