joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivFile alese cu grijă din activitatea mafiot-financiară a familiei Ioțcu (II). Dosarul „Cariera Leasa” – prima parte

    de Lucian Valeriu | 9 martie 2015, 11:45 AM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    5

    Rodica Floare Ioțcu este, așadar persoana care a controlat și controlează, încă, ce-a mai rămas din firma SC Euro Expert Agregate SRL – fosta TGH Exim Her… pe care, așa cum arătam în primul episod, a „cumpărat-o” pe gratis cu Cariera de la Aciuța cu tot (vreun milion de euro să fi reprezentat cuantumul acestui cadou… sau ce-o fi fost).  Spunem „ce-a mai rămas” pentru că, practic, n-a mai rămas nimic în afară de datorii (imense!) la stat și la creditori: cu minus 3 milioane de lei înregistrate ca „profit” pe 2014; peste 3, 5 milioane de lei datorii la ANAF, procese pe rol la, cum ar fi cel cu Compania Națională de Căi Ferate „CFR” BUCURESTI – Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF Timișoara pentru recuperare de creanțe – Euro Expert, principala firmă „de produs” a familiei Ioțcu, nu are cum să fie decât în insolvență. (vezi Dosarul nr. 6965/108/2013/a3 Tribunalul ARAD, de exepmplu.)

    CAZUL LEASA: În însolventă și cu sechestru pe piatră, firma lui Ioțcu mai vrea contracte de închiriere pe carierele de unde doar a scos bani – neplătind nimic… nici măcar chiria!

    S-o luăm epic, cronologic și „bătrânește”… că inclusiv (dacă nu mai ales!) pentru oamenii bătrâni scriem… pentru proprietarii-composesori de care gașca lui Ioțcu își bate joc, efectiv, dându-le țepe, an de an, prin neplata măcar a nenorocitei ăleia de chirii de 2500 de euro pe an! Terenul pe care sunt situate cele două cariere de piatră (andezit) de la Leasa – sat aparținător de comuna Hălmagiu (mai precis, „exploatat inclusiv de mafia potrocalie din Hălmagiu”) – este proprietatea Composesoratului Leasa. Prin Legea 1/2000 , reconstituindu-se dreptul de proprietate al foștilor deținători de teren – pădure și pășune în special – 92 de oameni din satul Leasa au reintrat în posesia celor 200 de hectare de pădure și 56 de pășune care le-au fost luate de comuniști. Președinte de composesorat a fost ales Dorel Sida – un individ care ulterior s-a dovedit a fi „omul oricui”, numai al composesorilor care l-au pus acolo să le reprezinte interesele nu. Actualmente cercetat penal pentru luare de mită de la unul dintre contractorii care au „muls” cariera și nu au plătit nimic oamenilor, Dorel Sida ăsta este omul pe care firmele care au exploatat carierele au preferat să îl plătească cu mai puțin și la negru… să dai banii la timp și corect e o raritate despre care la Leasa încă nu s-a auzit.

    Cum a ajuns Sidonia Tatoiu la Leasa și de ce? Cu elicopterul și pentru că Ioțcu!

    Cuplul Sidonia si Dan Tatoiu a devenit celebru, dupa ce femeia si-a inselat sotul cu Adrian Berghea, copilotul milionarului la cursele de raliuri la care acesta participa. La scurt timp dupa ce Tatoiu, cunoscut drept „Smecherul cu elicopter” pentru ca atunci cand mergea la mare o facea la bordul unui elicopter, a aflat de aventura sotiei sale, copilotul sau a fost exclus din echipa.” – scrie Cancan… și am dat citatul ăsta ca să înțelegem, din prima, cu ce fel de „investitori serioși” și exploatatori de cariere de piatră avem de a face.

    Până în 2009 nu s-a întâmplat nimic deosebit în cadrul arhaicului Composesorat… Deși un membru composesor deținea licența de exploatare a carierei de piatră, n-a avut nimeni bani să investească… nici măcar să pornească utilajele oprite odată cu Revoluția. Un fel de „mai bine n-ar fi” a încercat cuplul Herbei – Giurgelea… luând în chirie carierele și exploatându-le cum s-au priceput și ei – respectiv NEPLĂTIND UN LEU măcar proprietarilor. Intuind că-i loc de infinit mai multe țepe, probabil, a intervenit Ioțcu… și cum, altfel, să intervină, decât aducând, odată cu preluarea firmei de către nevastă-sa, niște „rechini adevărați, de la București.” Pe surse, am aflat că „Sidonia Tatoiu ar fi ajuns patroană de carieră dându-i-se părți sociale din firmă ca drept «recompensă» pentru acțiunile vândute Rodicăi Ioțcu… respectiv la o firmă de consultanță care «rezolva fonduri europene» – așa explicându-se și apariția unor pensiuni în zonă”… niște pensiuni pe cât exclusive, pe atât de exclusiviste… „decât niște pensiuni” rezolvate, deci, de aceeași adevărată sultană a locului.  Mai documentăm acest aspect și vom reveni asupra lui… Firma soților Tatoiu a apărut în peisaj reprezentată de pupăza-șefă direct cu elicopterul. Nici nu s-a mai văzut, până la ora respectivă, așa ceva prin zonă… Moților din Leasa li s-a părut ridicolă prezența delegației parcă decupate din reviste pentru perverși – dar le-a intrat în cap refrenul, de sute de ori repetat de „papagalul” Dorel Sida în fața supușilor, de altfel, composesori: „Ei sunt singura noastră șansă de a ne recupera banii și de a câștiga alții! Eu sunt prieten cu partidul de la putere, cu Falcă și cu Ioțcu și cu Pistru și cu toți și vă garantez că va fi bine!” Nici n-a mai contat că, de fapt, pupăza venise să cumpere o carieră de piatră pe o firmă de comerț… discursul patetic și angajant al „liderului” a convins bieții oameni… c-așa-s oamenii pe-acolo… mai creduli. În fond, composesorii-proprietari au luat aceeași țeapă de la aceeași firmă – numele doar schimbându-se și buzunarele de la spate. Avem în posesie un calcul contabil „de mână” din care reiese că, în perioada 2009 – 2015, niciun membru nu a încasat bani „curați” de la firmele controlate de familia Ioțcu – iar perioada despre care vorbim reprezintă exact cea în care respectiva familie s-a îmbogățit… aproape depășind nesimțirea.

    În episodul următor ne vom baza aproape exclusiv pe documente și declarații.

    (va urma)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. nu inteleg un lucru,se stie atatea despre acest „om”,unde sta,ce averi are,ce face,ce a facut inainte sa ajunga la consiliu( ca baga carbuni cu lopata) si nimeni nu face nimic,stau si ma intreb cum de nu se gaseste nimeni sa-i faca ceva pe cale legala sau de ce nu ilegala,scrieti atatea de el si nimeni nimic,pt un ce?niic statut nu are,atitudine,nimic,un taranoi!!!

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Mai are Iotcu telefoane de spart? La fiecare episod pe care-l scrieti/citeste, ar trebui sa-i dati unul nou.Lansati campania „Sa-i donam un telefon lui Iotcu”.As pune o urna de sticla in fata CJ Arad in care fiecare sa punem telefoane mobile de care nu mai avem nevoie.Nu cred sa fie cineva care nu are prin sertare acasa sau prin bord la masina un telefon vechi, de rezerva.Cand ar fi plina urna, as pune o panglica mare pe care sa scrie „SPECIAL ARAD” si l-as invita oficial sa-si ridice cadoul.Cu televiziune si ziaristii lui cu tot.Sa scrie aia despre eveniment.Pana atunci, cat mai multe episoade ne (va) dorim.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Nu stiu ce asteptari aveti de la oameni care au varsta lu’ tata si au fost colegi de facultate cu mine. Acesti oameni nu au fost pregatiti pentru concurenta si nu au cultura in afaceri, de aceea majoritatea oamenilor capatuiti in ultimii 25 ani au reusit pe spatele nostru, adica fraudand banul public. Nu stiu sa faca bani, ei fura … La multi ani la toti !

      +2 voturi
      +1
      -1
    4. Sunt perchezitii la domiciliul lui Cornu regele asfaltului din Timis!Oare urmeaza si prietenul lui din Arad, personajul principal al foiletonului vostru? Au avut impreuna ceva afaceri profitabile pentru ei si paguboase pentru stat? Hai DNA !

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.