Festivitățile de deschidere a noului an școlar la EGB, MOISE, PEDA și „Aurel Vlaicu” (fosta 21)





Noul an școlar a debutat cu stângul. Vremea rea a stricat cheful, oricum mohorât, al tuturor, de dis dimineața, traficul orașului a explodat în nervi și înjurături, iar despre lipsa abecedarelor nici nu are rost să mai pomenim. Cu toate astea, școala a început (și în Arad).
Special Arad a fost la festivitățile de deschidere la Colegiul Național „Moise Nicoară”, Liceul pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” și Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu”.
Comentariile portalului
Trei ani va dura tronsonul până la Ghioroc, tronsoanele din municipiu mai puțin, conform contractului. Călătorii vor fi preluați, așa cum a fost și î (...)
3 ani! vă dați seama în ce oraș trăim? Și pur și simplu intâmplător pasagerii spre/dinspre Podgoria Aradului vor fi preluați de Pitzo, Fdc, Puma, (...)
Deci, dacă știau că până în 2028 (în cel mai bun caz) jumătate din rețeaua de tramvai din Arad nu va mai fi funcțională, mă întreb de (...)