Schimbare în programul Festivalului de Teatru Circ. Parcul Pădurice va primi culori noi în ziua de joi, în loc de duminică





Din cauza prognozei meteo, prima ediție a Festivalului de Teatru Circ „Performance. Acting. Circus”, organizat de Hub cultural mARTA, va începe în data de 30 septembrie (adică luni, săptămâna viitoare), nu în data de 29 septembrie, așa cum a fost anunțat inițial.
Festivalul va dura o săptămână (30 septembrie – 6 octombrie) și va aduce la Arad spectacole din Spania (Barcelona, Valencia, Insulele Baleare), Franța (Toulouse) și România (Timișoara și Baia Mare), care se vor juca în holul mare al Casei Sindicatelor și la Teatrul de Marionete.
Parcul Pădurice va prinde culoare – literalmente
„Aradul colorat – Petrecerea culorilor”, cu care ar fi trebuit să debuteze festivalul, a fost reprogramat pe data de 3 octombrie (joi), la ora 15:00, deoarece pentru ziua de duminică (29 septembrie) se anunță ploi și doar 16°C.
„Aradul colorat – Petrecerea culorilor” este singura activitate din programul festivalului care se va desfășura în aer liber, în parcul de la Pădurice, și care iese puțin din tiparul, respectiv tematica festivalului.
Programul include o „bătaie” cu prafuri colorate între două licee, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, și pictură în aer liber, la care participă 15 elevi.
De asemenea, tot în cadrul proiectului „Aradul colorat”, vor fi vopsite în culori vii corpurile de iluminat public și mobilierul urban din parcul Pădurice.
Programul actualizat al Festivalului de Teatru Circ „Performance. Acting. Circus”:
30.09.2024 / 19:00
„The Y – feels like flying”Compania Yldor (Barcelona, Catalonia)
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
01.10.2024 / 19:00
„Cafune” – Cia Du’K’to (Insulele Baleare)
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
02.10.2024 / 19:00
„A rienda Suelta” – Cia Du’K’to
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
03.10.2024 / 15:00
„Aradul colorat – Petrecerea culorilor”
– Parcul de la Pădurice
03.10.2024 / 19:00
„Femeie, mai încet cu inteligența” – C4Company (Timișoara, România)
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
04.10.2024 / 19:00
„Aigua” – Xa Teatre (Valencia, Spania)
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
05.10.2024 / 19:00
„El Dorado” – Nicanor de Elia (Toulouse, Franța)
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
06.10.2024 / 16:00
„Povestea Culorilor” – Teatrul Municipal Baia Mare (Baia Mare, România)
– Teatrul de Marionete
06.10.2024 / 19:00
„Shoes in the air” – Xa Teatre (Valencia, Spania)
– Holul Mare al Casei Sindicatelor, Str. Corneliu Coposu
Biletele si abonamentele pentru spectacolele Festivalului de Teatru Circ se pot achiziționa pe platforma Eventbook.ro. Prețul per spectacol este 30 lei, iar abonamentul pentru întregul festival, 150 lei.
Comentariile portalului
Oare ce bicicleta non electrica, non-carbon si alte vise costa 4470 ron??? Mai ales cand cumperi cateva sute... Aici s-au dat de gol cat au umflat achizitia. Buie Mibi!
Ca de obicei, autorul obiectiv omite grav niște informații. La criza asta economică a participat puternic și partidul UsSR (același partid care și-a aruncat candidatul la gunoi ș (...)
De asta tot zic ca oamenii care au varsta de 60 sau mai mult nu au ce cauta in trafic. Am prins moș si babe in trafic la greu si din (...)