joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Fermă clandestină de porci din Arad descoperită de… pesta porcină! Peste 200 de porci au fost sacrificați!

    de Andreea Daniela B. | 11 decembrie 2020, 12:21 PM | Știri Arad | Topic special

    1

    Din nefericire, Aradul a fost lovit din nou de pesta porcină, ultimul caz fiind confirmat la Socodor. Mai exact este vorba despre un bărbat care avea o crescătorie de porci în propria gospodărie, unde ar fi adunat aproximativ 200 de porci. De fapt, foarte ușor îi putem spune fermă clandestină.

    Conform declarației date de Marcel Roșu, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, din cauza pestei porcine care s-a manifestat în ultimele luni în mai multe zone din Arad, se pare că „proprietarul nu a mai putut să îi scoată la vânzare sau cel puțin nu pe toți. Pentru că procesul de vânzare i-a fost îngreunat și porcii s-au tot înmulțit,  în timp a reușit să adune un număr foarte mare de porci în gospodărie de care nu s-a mai putut scăpa nicicum”.

    Din păcate pentru proprietar, pesta porcină și-a făcut apariția tocmai în gospodăria lui și cei de la Direcția Sanitară din Arad nu au mai avut ce să facă decât să îi sacrifice pe toți. Porcii nu erau înregistrați în baza de date, deci cel mai probabil proprietarul nu va putea fi despăgubit.

    Conform ANSVSA, în cazul în care pesta porcină lovește în rândul unor porci înregistrați în sistem, proprietarii sunt despăgubiți. Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale. În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

    Marcel Roșu DSVSA declară în acest caz că: „Dacă porcii sunt înregistrați și s-au respectat condițiile de mișcare, respectiv s-au cumpărat/vândut animale cu documente veterinare, animalele se evaluează, iar sumele cuvenite se plătesc de către ANSVSA”.

    Toți porcii au fost sacrificați

    La scurt timp de la detectarea focarului, reprezentanții Direcției Sanitare Arad s-au prezentat la domiciliul crescătorului de porci. Proprietarul a rămas astfel fără porci pentru că s-a stabilit că acolo ar fi vorba despre un focar, ceea ce înseamnă că toți porcii trebuie să dispară pentru a nu risca răspândirea. Porcii au fost sacrificați și trimiși spre incinerare conform protocolului.

    Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor realizate de către o Comisie de evaluare care analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalelor

    În urma analizei se acordă despăgubiri în funcţie de: valoarea genetică, valoarea zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală și valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii animalelor sau a produselor în cauză.

    Fondurile necesare pentru despăgubirea fermierilor afectați de PPA

    Fondurile necesare pentru despăgubirea proprietarilor sunt asigurate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și rambursate ulterior de Comisia Europeană, în conformitate cu deciziile Grant.

    Pesta porcină africană, numită și febra porcină africană sau boala lui Montgomery, este o boală virală hemoragică febrilă extrem de contagioasă și foarte severă a porcilor domestici și mistreților, cauzată de un virus ADN care se propagă foarte rapid în populația porcină prin contact direct sau indirect.

    Din păcate informațiile despre acest focar au fost „ținute bine” până acum, focarul fiind localizat în data de 02.12.2020, Special Arad aflând toate acestea cu ajutorul unor surse.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.