marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Fenomenul morții în era biotehnologiilor” – simpozion internațional și interdiscipinar

    de Special Arad | 2 noiembrie 2021, 2:03 PM | Educaţie

    0

    Un simpozion internațional și interdisciplinar organizat de Facultatea de Teologie din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

    Specialiști în domeniul teologie și al medicinei s-au întâlnit, în sistem online, și au dezbătut o temă pe cât de actuală, pe atât de provocatoare „Fenomenul morții în era biotehnologiei”. Abordarea interdisciplinară, crearea unei punți între dezbaterea teologică a  fenomenului și cea medicală a stârnit un real interes din partea comunității științifice.

    Evenimentul s-a bucurat de participarea cercetătorilor, profesorilor, medicilor din  Basel-Stadt (Elveția), Dortmund (Germania), Praga (Cehia), Iași, Cluj-Napoca, Craiova, Timișoara, Sibiu și Arad și a fost organizat în colaborare cu Arhiepiscopia Aradului și cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.

    La deschiderea simpozionului a luat parte și Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului care a salutat și binecuvântat participanții, subliniind importanța unei asemenea dezbateri interdisciplinare.

    „Ne bucurăm să putem susține acest eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ilarion V. Felea, un eveniment care a atras atenția comunității științifice naționale și internaționale. Dialogul interdisciplinar conferă  un plus de valoare și demonstrează, încă o dată că, Facultatea de Teologie din cadrul universității noastre, clădește punți de comunicare către alte științe, este un partener de dialog pentru o abordare inovativă a unor teme de interes pentru lumea științifică și teologică deopotrivă”, a punctat Ramona Lile, rectorul UAV

    Decanul Facultății de Teologie din Arad, pr. prof. dr. Cristinel Ioja a subliniat necesitatea dezbaterii unei asemenea teme „Fenomenul morții devine o realitate care cuprinde întreaga manifestare umană, de aceea, realitatea cotidiană ne provoacă la o reflectare mai profundă nu doar a fenomenului morții, ci și a antropologiei, în toate aspectele ei. Se dorește o permanentizare a dialogului dintre medicină și teologie” .

    Simpozionul s-a derulat pe durata întregii zile, participanții susținând lucrări în plen și pe secțiuni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.