Femeie ucisă de o haită de câini maidanezi, când alerga în zona Lacul Morii din capitală





O femeie în vârstă de 43 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost atacată de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București, scrie HotNews. Conform unor surse judiciare, este vorba despre aceeași femeie care în luna aprilie a anului trecut a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacată de câini în aceeași zonă.
Oamenii care locuiesc în zonă spun că au făcut nenumărate sesizări cu privire la prezența câinilor maidanezi care pot fi periculoși.
Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) a ridicat din zona Lacului Morii peste 120 de câini începând din luna aprilie a anului 2022, când victima făcuse sesizare după ce fusese atacată în aceeaşi zonă, a declarat purtătoarea de cuvânt a ASPA, Cătălina Trănescu. „Capturarea nu rezolvă cauza, ci efectul”, a reacționat reprezentanta ASPA.
Sursa: HotNews
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)