Groapa de gunoi a Aradului, extinsă până în noiembrie. Cu ce dificultăți se confruntă FCC Environment





Având în vedere că se apropie termenul de închidere a ultimului sector existent de la groapa de gunoi a Aradului, FCC Environment – firma în a cărei concesiune se află groapa – estimează că va deschide încă două sectoare până în noiembrie, deși intenționa să deschidă trei.
Sectorul încă funcțional, cel cu numărul 15, ar mai avea loc de depozitare încă aproximativ 6 luni, după cum ne-a informat Florian Pop, county manager FCC Environment România SRL, dar s-au luat măsuri pentru a putea începe construirea noilor sectoare între august și noiembrie, întrucât iarna nu este propice pentru astfel de acțiuni. În acest sens, a fost emisă săptămâna trecută și autorizația de construcție.
Terenul de la ieșirea din Arad, după cartierul Grădiște, pe care se întind sectoarele existente ale gropii de gunoi este de 16 hectare, fiind folosit încă din 2002. Pe suprafața fiecărui sector, înainte să înceapă umplerea cu gunoi, se aplică un strat special impermeabil care „sigilează” terenul, pentru a preveni scurgerea în pânza freatică. De asemenea, tot ca precauție, în jurul gropii sunt instalați și senzori pentru detecția vreunei scurgeri accidentale. Când câte un sector atinge capacitatea maximă, se așterne peste gunoi un alt strat special, peste care se toarnă pământ și se plantează vegetație pitică, pentru a preveni incendiile.
Surse de venit din gunoi
În interiorul acestor coline trec țevi care colectează gaz, care este condus către o stație de cogenerare, din urma căreia se obține curent electric vândut în sistemul național.
Există și o stație de prelucrare a levigatului (lichidul care se scurge din gunoi), unde se prelucrează câte 160 mc pe zi, din care 50% se direcționează ca apă tehnologică în canale, spre agricultură, iar restul e recirculat printr-un sistem de țevi în depozit.
Tot în concesiunea FCC Environment se află și stația de compostare din imediata vecinătate a gropii, care preia gunoiul biodegradabil (resturi de alimente, frunze, crengi etc.) și îl fermentează în cele 5 tuneluri, după care îl pune spre vânzare, sub formă de îngrășământ natural.
FCC Environment ia în considerare să renunțe la Stația de Compostare
Directorul Florian Pop ne-a spus că, din păcate, stația de compostare nu funcționează la capacitatea pentru care a fost construită, primește doar 10.000 tone de gunoi biodegradabil pe an, față de 20.000 tone cât ar fi trebuit. Din aceste 10.000 tone, se produce în jur de 5000 tone de compost, din care doar aproximativ 500 – 1000 tone de compost de foarte bună calitate.
Concesiunea acestei stații este semnată până la sfârșitul acestui an, iar directorul FCC ne-a mărturisit că nu știe dacă mai este rentabil pentru companie să continue această activitate acolo.
Încă 10 hectare disponibile pentru groapa de gunoi
Deși inițial, în anii 2000, groapa de gunoi deservea doar municipiul Arad, acum deservește întregul județ. Operatorii de salubritate din diferitele zone ale județului deversează gunoiul la cele patru stații de transfer (Bârzava, Chișineu Criș, Sebiș și Ineu), iar de acolo este transportat aici, la groapa de la Arad.
FCC Environment are în concesiune groapa de gunoi de la Arad până în anul 2032. Din totalul de 26 hectare disponibile, la închiderea sectorului încă activ vor fi umplute 16 hectare. Rămân astfel disponibile încă 10 hectare pentru următoarele sectoare care vor fi construite pe an ce trece.
Cu toate că se plănuia construirea a încă 3 sectoare suplimentare în acest an, directorul ne-a declarat că ulterior s-a luat decizia să se amenajeze doar două (sectorul 16 și 17), din motive financiare.
Precum multe alte companii și instituții, și FCC a resimțit perioada de criză în care toate prețurile au explodat. Din această cauză, încă din primăvară, a timis o solicitare către ADI SIGD (asociația care gestionează deșeurile la nivelul întregului județ) pentru a mări tariful de operare a gropii de gunoi, însă ADI SIGD încă nu a emis o decizie în acest sens, solicitarea fiind încă în procedura de analiză. Vorbim de o majorare cu 6% a tarifului.
Citește și:
• CJ Maramureș a cerut să arunce la groapa de gunoi din Arad 10 mii de tone de gunoi • Special Arad
Comentariile portalului
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)
Piedone așa se intitulează acest puscarias condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pt moartea celor 65 de oameni la colectiv.care acum se da mare sula pe bascula ceea (...)