Familie, afaceri, prietenii, ilegalități și ce l-a adus pe doctorul Horea Timiș la Arad – interviu cu directorul DSP

    Încă de la începutul pandemiei s-au pus multe întrebări, însă unele au rămas fără răspunsuri, în toate domeniile. Inclusiv legat de activitatea DSP Arad, Direcția de Sănătate Publică Arad, una dintre cele mai implicate instituții în această perioadă, cu un șef schimbat în plină pandemie, Horea Timiș înlocuindu-l pe Constantin Cătană. Am vrut, acum la mai bine de un an de la debutul pandemiei în România, în Arad, să aflăm mai multe detalii, atât despre viața directorului DSP, Horea Timiș, despre parcursul lui, cât și despre deciziile luate, despre anumite informații care circulă în spațiul public, acestea nefiind vreodată comentate de directorul DSP Arad. Toate acestea le-am discutat într-un interviu pe care directorul DSP Arad a fost de acord să ni-l acorde.

    – Cum a ajuns Horea Timiș în postura de director la DSP Arad? Se spune că a avut loc un scandal la Alba Iulia și de aceea a plecat. Despre ce este vorba?

    – În primul rând trebuie să spun cum am plecat de la Alba. La Alba am fost cinci ani de zile director DSP după ce am fost o perioadă manager la Spitalul Zlatna și am avut ceva rezultate acolo. Eu eram bun pe accesarea de fonduri europene și pe partea de proiecte. Când s-a eliberat postul de la DSP Alba, atunci am fost numit director DSP, post obținut prin concurs. După cinci ani în care am fost director la DSP Alba și consilier la Ministerul Sănătății, la un moment dat am vrut să plec în privat. Mi-am anunțat colegii că vreau să plec și a fost dorința mea de a încerca în privat. Practic, a fost o decizie unilaterală și a fost decizia mea de a începe munca în mediul privat, părăsind Direcția de Sănătate. La acea vreme vorbeam cu colegii despre plecare, dacă aleg să o fac prin suspendare de post sau îmi dau demisia. Am hotărât că dacă pleci în privat nu te mai uiți înapoi, moment în care pierzi toate cursurile și concursurile de funcționar public. Practic, am luat-o de la zero.

    – Ce a însemnat acest „privat”? Ce urma să faceți? 

    – La început am făcut o firmă de consultanță. M-am asociat cu mai multe persoane și făceam cursuri în domeniul managementului sanitar, analize, studii, aveam chiar și un parteneriat cu un laborator privat la Alba Iulia. Au fost mai multe bussiness-uri pe care le-am derulat în același timp.

    – Se zvonește că la Arad ați ajuns cu ajutorul prieteniei dintre dumneavoastră și Gheorghe Falcă. Cât de adevărat este acest lucru? 

    – Am văzut și eu multe articole scrise pe această temă. Să vă spun cum am ajuns eu în Arad. La un moment dat am fost chemat în calitate de expert în managementul medical, iar la o conferință m-am întâlnit cu cineva de la Spitalul Județean Arad. Noi aveam conferințe cu ANMCS-ul prin țară și discutam cu mai multe administrații ale spitalelor. De la spitalul din Arad a venit la mine o persoană și m-a invitat la o discuție. Este vorba despre fostul președinte de la acea vreme, Nicolae Ioțcu. iar acesta mi-a spus că trebuie să facem un studiu legat de spitalul din Arad ca să vedem cum merge spitalul, ăsta fiind primul pas spre Arad. Am expus că trebuie să facem o analiză a indicatorilor, a managementului, iar după această ședință s-a ridicat problema ca și Primăria Arad să aibă un plan de sănătate și așa am ajuns, practic, și la Primăria Arad. Am făcut acest plan de sănătate pentru că se cerea la vremea aceea. Nu am avut, la acea dată, discuții cu cei care erau în eșalonul unu de conducere. S-au făcut doar niște contracte așa cum am făcut și în altă parte. Îmi amintesc că trebuia să facem acel plan de sănătate în șase luni, nu ne-am încadrat și am cerut prelungirea și a durat vreo 9 luni. La una dintre ședințe m-am întâlnit cu doamna doctor rezident Lenuța Varvari, care era trimisă de spital, cum spuneam, era rezidentă, m-a ajutat pe partea de date epidemiologice și…  așa am cunoscut-o pe viitoarea mea soție.

    – Când s-au întâmplat toate acestea?

    – Toate acestea au avut loc acum 6-7 ani și după acest eveniment eu m-am întors la Alba și am continuat să lucrez pe partea de privat. În urmă cu 3-4 ani ne-am logodit, iar după ce ne-am logodit am început să vin tot mai des în Arad, soția mea deja era medic la Spitalul Județean și din această cauză, pandemia de anul trecut m-a prins în Arad.

    – Și totuși, cum ați ajuns director la DSP Arad? 

    – În timpul pandemiei vedeam ce se întâmplă, eram în privat acasă și la un moment dat am primit un telefon de la Prefectura Arad care voia să facă un grup de lucru. Erau problemele de la acea vreme pentru că Aradul era pe locul doi la nivel național, era spitalul cu probleme și cineva a considerat că trebuie să fiu acolo, în acel Grup de Lucru. Am fost voluntar două-trei luni, s-a și emis un ordin cu acel grup de lucru, eram mai mulți oameni din Arad, conduși de domnul Domșa, care eram experți în partea de management. Atunci, fiind voluntar în acest grup de lucru, m-am implicat în situația cu spitalul, în situația cu materialele sanitare pentru că nu aveam suficiente, s-au luat mai multe hotărâri prin care am luat de la stomatologi și am dus la spital. Ne-am ocupat de organizarea spitalului, eram suport pentru tot ce se întâmpla în prima fază a pandemiei. După cele întâmplate cu fostul director, care a dat o declarație nefericită la vremea aceea, fiind probabil sub tensiune, s-a pus problema ca eu să vin la DSP, având experiența de la DSP Alba. Prima dată am spus că vin pe șase luni, dar uite că a trecut un an.

    – Care au fost cele mai grele aspecte de rezolvat în pandemie? Considerați că angajații DSP Arad au fost plătiți pe măsura muncii pe care au făcut-o?

    – Pandemia a fost un șoc. Nu știu dacă vă imaginați, acum a mai trecut, dar eu nu regret că am acceptat să fiu director la DSP Arad în acele momente fiindcă a fost o provocare. Din punct de vedere intelectual, fizic și psihic, nu cred că mai ai altă șansă în viață să conduci o pandemie. Tot timpul va rămâne în memoria mea ceea ce s-a întâmplat atunci. Ca manager, a fost o provocare, apogeul, am condus un război. În primul val și în al doilea val a fost groaznic. Ne luptam cu ceva ce nu cunoșteam. Nu aveam legislație, nu știam cum să abordăm situația. Acum, în valul trei, cât de cât e mai liniște, se coordonează situația mai ușor, dar atunci se dormea în sediu, era o oboseală cruntă și am testat limitele capacității umane. Se muncea non-stop, peste program, zi și noapte, era o epuizare maximă și fără precedent în istoria noastră.

    – Cât de greu a fost să țineți angajații motivați în toată această perioadă?

    – A fost foarte greu. S-au și selectat oamenii care rămân alături fiindcă motivarea era efectiv de a face ceva pentru semenii tăi. Nu mai era vorba de salarii, timp liber, zile libere, au fost oameni care au lucrat non-stop și au fost și cei care au fugit.

    – Cât de pregătit a fost DSP Arad pentru această pandemie? Vă reproșați unele dintre măsurile pe care le-ați luat?

    – Nimeni din toată lumea nu cred că a fost pregătită pentru o pandemie. Nimeni nu a avut o soluție magică sau baghetă magică. Au fost și lucruri bune, dar și greșeli, încercări de a aborda situația. Nu știam cum să abordăm situația, oamenii, spitalul, testele, nebunia din vamă. Până s-au așezat toate lucrurile pe făgașul lor, am și greșit. S-au făcut greșeli când carantinam oameni care nu trebuiau să fie carantinați, scăpam pozitivi de la anchetă, se încurcau testările și dădeam test pozitiv la cineva care era negativ și invers. Au fost multe lucruri care în acel haos s-au greșit. Per ansamblu, de pe locul 2 am ajuns pe 20 și datorită unor măsuri de la vremea aceea, unele chiar și peste lege. Legislația nu era pregătită ca noi să acționăm. De multe ori a trebuit să luăm decizii medicale, le-am luat fără să existe o legislație, însă aceasta a venit după. Faptul că Aradul a fost unul dintre primele județe lovite de pandemie, la București nu se înțelegea ce se întâmplă în Arad.

    Când a venit vorba despre controversata testare a vârstnicilor. Noi nu aveam bază legală, după ce Aradul a testat, după ce am avut rezultate și am eradicat focarele, a apărut și legislație că trebuie să testăm căminele de vârstnici. Aici am fost inițiatori de legislație, dar acesta nu este unicul caz.

    – La un moment dat, Parchetul a ridicat de aici, de la DSP Arad, niște documente. Vă este frică de ceea ce poate urma? 

    – Nu ne este frică pentru că efectiv nu s-a întâmplat nimic. Și ei își fac meseria, dar a fost un stres pentru noi, a fost foarte greu de digerat. Noi am făcut atunci multe lucruri care practic nu erau legale, cum ar fi testare, poolingul, testarea fără metodologie de la INSP, dar toate aceste lucruri, din punct de vedere medical, au fost corecte. Cu testarea căminelor s-a dovedit că am avut dreptate chiar dacă nu am avut lege și practic se cheltuiau banii publici fără un articol de lege. Noi în schimb am avut o decizie medicală, am spus clar că luăm teste și testăm căminele de bătrâni, iată că la 2-3 săptămâni a apărut și legea. Poolingul nu e reglementat la nivelul României,  este un lucru care se face în centrele internaționale, este științific dovedit, dar România e în urmă. Noi, Aradul, am luat studii internaționale și am crescut capacitatea de testare, am făcut un lucru bun. Parchetul poate să își facă datoria, dar noi susținem că am făcut un lucru bun chiar dacă nu era, din punct de vedere legal, reglementat. Parchetul a mai solicitat și contractele de transport din vamă, cum s-au făcut, au solicitat date cu privire la plata centrelor de carantine. Noi am fost cooperanți, am dat, mai departe ei vor decide cât am greșit și cât nu, iar noi ne vom susține nevinovăția la momentul potrivit.

    – Subiectul la ordinea zilei este numirea soției dumneavoastră în funcția de conducere a Spitalului Județean. Nu vi se pare că ați „împins-o” de la spate, lucru care nu este tocmai normal, dumneavoastră fiind deja într-o funcție publică de director? Practic, ați votat, în CA-ul Spitalului Județean Arad, împotriva domnului Mircea Onel și ați pus-o pe soție acolo.

    – Lucrurile exact așa și par. Din păcate e soția mea. Din fericire, este un foarte bun profesionist și decizia a fost luată din mai multe părți. A fost un moment în care cred că aveau nevoie de un medic care se pricepe pe partea de legislație, care lucrează foarte mult cu legislația, în timp ce ceilalți medici lucrează pe formare clinică. La Spitalul Județean e nevoie de cineva pe legislație. Este și medic epidemiolog, are toate gradele luate. A mai fost în istoria spitalului și a înlocuit un director medical. Exista un trecut în spate. Faptul că este soția mea este un handicap pe care o să îl port și eu și ea, dar, până la urmă, rezultatele sunt cele care vor vorbi. Din punct de vedere instituțional, sunt instituții separate, deci nu există incompatibilitate. Desigur, din celălalt punct de vedere, cel al perceperii, nu poți să nu ai cum să te justifici. E soția mea, ea e numită acolo. Dacă nu va aduce rezultate, cu siguranță nu va rămâne în funcția de conducere. Consiliul Județean coordonează tot ce e acolo.

    – Spitalul încă are probleme mari, deci va trebui să fiți cu ea la fel de dur pe cum ați fost cu domnul Onel. Ar fi un conflict de interese aici.

    – Noi am avut mereu aceste controale și cu siguranță lucrurile nu se vor opri acum că e ea, soția mea, director. Reclamații vor mai fi, problemele cu spitalul nu se rezolvă peste noapte, important e ce măsuri va lua noua conducere, dar INSP își va face treaba indiferent de cine e la Spitalul Județean. Chiar și acum avem o serie de controale la spital și cine greșește va plăti exact cum a plătit și până acum.

    – Sunteți pregătit, la nevoie, să o trageți la răspundere pe propria soție?

    – Sunt pregătit să trag la răspundere directorul medical. Noi nu facem diferențe de acest fel. Noi și cu fosta conducere, din punct de vedere uman nu poți să nu stai la o cafea și să ai o relație, însă una e relația instituțională, și alta este relația personală.

    – Se zvonește că ați avea o firmă care vinde măști, sau a vândut, spitalului din Arad. Cât de adevărat este acest lucru? 

    – Am auzit și eu. Nu am absolut nicio legătură cu partea de vânzare de măști. Am auzit din multe părți, am fost întrebat, dar nu există nicio legătură.

    – Unde vă vedeți peste un an de zile, tot director la DSP Arad?

    – Peste un an de zile mă văd înapoi în privat.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Foarte multe lucruri bune ați făcut…felicitări. mai ales ca ne spuneți clar și răspicat sa facem ce vrem, în afara legii, ca oricum e corect și candva se vor da și legi. Apoi va mirați ca nimeni nu respecta nimic. De la angajați pretindeți sa faca totul legal? De ce? De ce se zvonește prin vămi ca nu plătiți orele suplimentare? Oamenii care muncesc noaptea sau în wk end de ce nu au plătite orele de noapte? Așteptați sa apară lege care sa spună ca nu e obligatoriu?

      --1 voturi
      +1
      -1
    2. Daca sunteti atat de bun pe atragere de fonduri europene,de ce ati avut nevoie sa “imprumutati”de la CCJA o persoana care nu are nici o legatura si nici o pregatire-studii medii mai exact,ca sa va ajute in atragerea fondurilor(dovedit de cei de la DGA,care l-au si dat afara din DSP)? Nu este o minciuna,il putem gasi pe pagina de socializare a DSP Arad si pe pagina CCJA…asta dovedeste cat sunteti de”prinsi’cu munca;aveti timp de socializare!
      Banul public poate fi irosit de catre directori dupa bunul plac,oare?Ce va place cel mai mult in spital?Ca te internezi fara covid,dar il primesti in timpul spitalizarii?Ca 70%din personalul medical e plictisit sau incompetent?

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.